Greșeală sau ajutor? Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul pentru analiza tezei de doctorat a premierului Ciucă

Data:

spot_img

Greșeală de proporții a Ministerului Educației într-unul dintre cele mai răsunătoare procese în care a fost implicată această instituție, în ultimii ani. Pe data de 19 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins un recurs al Ministerului într-un dosar intentat, anul trecut, de premierul Nicolae Ciucă. Motivul: contestația fusese depusă în afara termenului legal!

Prin urmare, judecătorii nu au mai analizat motivele recursului, „pe fond”, acțiunea fiind respinsă ”pe excepție”. În acest dosar, Ciucă obținuse, în martie 2022, printr-o decizie extrem de controversată, suspendarea analizei tezei sale de doctorat pentru care, anterior, jurnalista Emilia Șercan prezentase dovezi conform cărora era plagiată masiv.

Citește și: Antisemitismul lui Putin și reverberațiile lui în România

”Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării împotriva sentinţei nr. 364 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv. Definitivă. Pronunţată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

Continuarea, în G4Media!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: gov.ro)

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, vizat de DNA într-un dosar de luare mită (surse)

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru este vizat de...

De ce ne pleacă românii din țară? Nu doar de foame | Opinie Deutsche Welle

Românii din străinătate sunt momiți de candidata pentru Cotroceni...

Antrenor din Constanța, acuzat de trafic de persoane

Procurorii DIICOT au făcut două percheziții la domiciliul unui...