Grevă la CFR. Trenurile nu vor circula vineri dimineața

Data:

Grevă la CFR. Trenurile nu vor circula vineri dimineața, amenință Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel.

Trenurile nu vor circula între orele 7.00 și 9.00.

CFR SA (compania de Infrastructură) a anunțat joi, într-un comunicat, că greva de avertisment de vineri, va avea implicații asupra circulației feroviare și va provoca întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.

Compania CFR Călători a anunțat că salariații săi nu participă la grevă, dar acțiunea ar putea afecta circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari.

Deși angajații CFR Călători nu fac grevă, trenurile vor fi oprite, fiindcă vor fi în grevă o parte dintre angajații CFR Infrastructură.

Grevă de la CFR, respinsă de dezivia de călători

Urmare adreselor oficiale primite din partea FEDERAȚIEI NAȚIONALE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL VAGOANE și a ALIANȚEI SINDICALE A FEDERAȚIILOR DRUM DE FIER – ELCATEL, prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA informează că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.

Pentru informații referitoare la modificările din graficul de circulație al trenurilor, pentru data de 15 septembrie 2023, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători – www.cfrcalatori.ro, precum și cele ale Operatorilor Privați de Transport Feroviar de Călători.

Citește și: Jumătate dintre judecătorii care se delimitau, în urmă cu 4 ani, de protestele colegilor magistrați au fost promovați de CSM

Comunicatul companiei CFR Călători

Referitor la greva feroviară ce a fost anunțată doar în spațiul public pentru data de 15.09.2023, în intervalul orar 07:00-09:00, de către un sindicat feroviar, CFR Călători face următoarele precizări:

Greva feroviară a fost anunțată doar în spațiul public de către un sindicat feroviar și privește salariații CNCF CFR SA.

Salariații CFR Călători nu participă la această grevă.

Conform informațiilor din spațiul public, această grevă feroviară este una de avertisment și ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari.

În cazul în care greva de avertisment va avea loc, călătorii de la trenurile afectate își pot valorifica drepturile lor privind restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau partial conform Regulamentului de transport pe calea ferată din România, în vigoare.

Detalii despre condițiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern/ Renunțarea la călătorie –  www.cfrcalatori.ro/renuntarea-la-calatorie-restituiri/.

Citește și: Familia Pascu, adusă la audieri la DIICOT. Care sunt acuzațiile

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: CFR Călători / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...