Guvernul și-a dat dreptul, pe ascuns, să aloce câți bani vrea pentru fondul aflat la dispoziția sa

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Guvernul și-a dat dreptul, pe ascuns, să aloce câți bani vrea pentru fondul aflat la dispoziția sa, prin dispariția plafonului limită care exista până în prezent, arată Curs de Guvernare.

Guvernul Ciolacu a ascuns în Ordonanța privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale (adoptată săptămâna trecută, vineri) prevederi care permit alimentarea discreționară a Fondului aflat la dispoziția Guvernului.

Fonduri „noi” vor alimenta acest fond cu scopul „finanţării cheltuielilor ordonatorilor principali de credite aferente organizării şi desfăşurării alegerilor” din 9 iunie.

Două sunt sursele de finanțare suplimentară, pe care le prevede ordonanța de comasare, conform Curs de Guvernare.

Citește și „O invenție germană”. Berlinul a găsit soluția pentru ca în Ucraina să ajungă rachete cu rază lungă de acțiune (Aktual 24)

Guvernul și-a dat dreptul să-și aloce câte fonduri vrea

Decizia guvernului este, însă, cel puțin curioasă în condițiile în care prin Legea bugetului de stat 2024 sunt deja alocate sume pentru organizarea celor 4 runde de alegeri din 2024, notează jurnaliștii.

Tot în legea bugetului este stabilit și plafonul maxim de 2,8 mld lei pentru cheltuieli din Fondul de rezervă asociate organizării și desfășurării alegerilor. 

Plafon care acum dispare (ca efect al derogărilor conținute de OUG privind comasareachiar dacă PSD și PNL au justificat comasarea și prin nevoia de economii la buget.

Legea Bugetului 2024 (Art. 45, alin. 2) prevede un plafon maxim al cheltuielilor pentru alegeri din Fondul de rezervă.

De unde vin banii

În noua OUG, acest plafon maxim, prevăzut de Legea Bugetului, nu mai e pomenit.

Cele două surse prin care OUG-ul alimentează Fondul de Rezervă: cofinanțarea fondurilor europene „fantomă” șo „cotizația” instituțiilor statului, la cererea Finanțelor

Cele două surse de alimentare a Fondului aflat la dispoziția premierului vizează atât cofinanțarea fondurilor europene, cât și contribuția diverselor instituții ale statului sau ministere (ordonatori de credite).

Continuarea în Cursdeguvernare.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related