Deputatul PSD Mihai Weber a vândut în ultimii ani trei firme. Societățile comerciale reprezintă, de fapt, terenuri pentru care au fost aprobate avize tehnice de racordare (ATR) pentru un viitor parc fotovoltaic, potrivit unor documente oficiale consultate de HotNews.
Mihai Weber, președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, a reușit să vândă trei firme, care i-au adus mai bine de jumătate de milion de euro încasări, legale și impozitate.
Potrivit HotNews, dintre aceste societăți, firma pentru care Mihai Weber a încasat cea mai mare sumă a fost 13-BEX 95 SRL, din județul Gorj. Suma obținută pentru 13-BEX 95 SRL a fost de aproape 1.5 milioane de lei.
A primit aviz de racordare și a vândut firma
Potrivit listei publicate de Guvern, în luna aprilie, firma 13-BEX 95 SRL a lui Weber a cerut avizul tehnic de racordare pentru un proiect de 2.4 MW.
După ce a obținut acordul tehnic de racordare (ATR), firma lui Weber nu a derulat proiectul, ci l-a vândut către Kahraman Energy, care are și alte proiecte în domeniul energiei în județul Gorj. Firma care operează în prezent proiectul este Lina Energy, arată HotNews.
Memorandumul pentru vânzarea firmei a fost întocmit, potrivit termene.ro, pe 26 iulie 2024. Numele firmei a fost schimbat din 13 BEX SRL în februarie 2025.
Terenul pe care ar urma să se construiască parcul fotovoltaic este în Telești, unde Weber deține și firma.
Citește articolul integral în HotNews.ro
(Sursa foto: Senatul României)



