Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși.
Mureșan a fost însoțit de Cătălin Drulă (USR, propus ministru la Transporturi), Tanczos Barna (UDMR, propus vicepremier și ministru al Agriculturii) și Bulcsú Koppány Ötvös (UDMR, propus ministru al Culturii).
„Am depus în această dimineață la Senat și apoi la Camera Deputaților, conform articolului 103 din Constituția României, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, programul de guvernare și lista completă a miniștrilor în doar cinci zile am am reușit să elaborăm împreună cu colegii, cu experții, cu specialiștii din cele trei partide care susțin acest guvern – Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară din România – am reușit să depunem un program extrem de concret detaliat amplu cu 372 de măsuri concrete pe care Guvernul le va face pentru România și am reușit să depunem o listă de miniștri, miniștri capabili, responsabili, serioși, care să implementeze programul de guvernare”, a declarat premierul desemnat, într-o conferință de presă susținută după depunerea programului de guvernare și a listei de miniștri.
Siegrfied Mureșan a afirmat că programul de guvernare pornește de la viziunea pe care cele trei partide reformatoare, PNL, USR și UDMR, o au pentru România.
„Propunem o Românie în care statul să fie în serviciul cetățeanului prin acest program de guvernare, propunem o Românie modernă, o Românie prosperă, o Românie dreaptă și o Românie sigură, o România prosperă în care oamenii să poată trăi mai bine, în care să nu se zbată de la o lună la alta doar pentru a plăti cheltuielile, o Românie dreaptă în care legea este lege și dacă știi să respecți legea nu ai alte temeri, iar cel care nu respectă legea va fi tras la răspundere rapid, conform legilor în vigoare, o Românie sigură în care să protejăm cetățenii, alături de partenerii noștri din Uniunea Europeană. Vom continua pe baza lucrurilor bune făcute de Guvernul României în ultimul an. Cele trei partide și-au asumat în mod responsabil guvernarea României în ultima perioadă, inclusiv sub forma unui cabinet interimar. Vom construi pe baza lucrurilor foarte bune făcute în această perioadă și ne propunem să intrăm într-o nouă etapă, de creștere economică și de dezvoltare”, a declarat Mureșan.
Premierul desemnat a precizat că va fi redus numărul de parlamentari, potrivit rezultatelor ultimului recensământ, va fi limitat numărul de secretari de stat la fiecare minister, va fi interzis cumulul pensiei cu salariul la stat, vor fi reformate și modernizate companiile de stat, ANAF și va fi creat un ghișeu unic pentru cetățean pentru toate serviciile ce țin de evidența populației, pașapoarte, permise, înmatriculări.
Mureșan a mai anunțat că Guvernul său va menține cota unică de impozitare și nu intenționează să crească TVA, ci, de îndată ce se va putea, se va reveni la un TVA de 19%.
Premierul desemnat a declarat că își propune axarea pe absorbția tuturor fondurilor europene și accelerarea construcției autostrăzilor. În justiție, intenționează să pună capăt delegărilor și promovărilor discreționare și să se garanteze completuri stabile și o repartizare aleatorie a dosarelor.
La capitolul apărare, Siegfried Mureșan a anunțat că România, alături de partenerii din NATO și din Uniunea Europeană, va continua să investească într-o apărare antiaeriană eficientă, antirachetă, antidrone. „Pentru a ne permite să investim în securitate și apărare avem nevoie de o economie puternică, de bugete echilibrate și, tocmai de aceea, stimularea sectorului privat, gestionarea cu responsabilitate a banului public, reducerea risipei sunt atât de importante”, a declarat premierul desemnat.
Cabinetul de miniștri
1. Ministrul Afacerilor Interne și viceprim-ministru: Mircea Abrudean (PNL)
2. Ministrul Apărării Naționale și viceprim-ministru: Radu Miruță (USR)
3. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și viceprim-ministru: Tánczos Barna (UDMR)
4. Ministrul Justiției: Andrea Chiș (independentă)
5. Ministrul Finanțelor: Alexandru Nazare (PNL)
6. Ministrul Afacerilor Externe: Oana Țoiu (USR)
7. Ministrul Sănătății: Oana Gheorghiu (PNL)
8. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii: Cătălin Drulă (USR)
9. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Cseke Attila (UDMR)
10. Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale: Raluca Turcan (PNL)
11. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Dragoș Pîslaru (PNL)
12. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: Irineu Darău (USR)
13. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: Diana Buzoianu (USR)
14. Ministrul Energiei: Sebastian Burduja (PNL)
15. Ministrul Culturii: Bulcsú Koppány Ötvös (UDMR)
16. Ministrul Educației și Cercetării: Mihai Dimian (PNL)
17. Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru: Dan Reșitnec (USR)
(FOTO: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO)




Mai important decat lista ministrilor este programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care se întinde pe 175 de pagini și este strucurat pe 28 capitole incluzând în total 372 de măsuri .
(Vezi: https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2026/09/Program_de_Guvernare_2026-2028.pdf)
Primul capitol și cel mai important este intitulat „Reforma administrației centrale și locale” Acest capitol care include 12 măsuri, nu are nici o referire la reoganizarea administrativ-teritorială a României, desi țara noastră este singura din din Uniunea Europeană care nu a făcut reforma administrativ-teritorială . Noi încă mai avem vechea organizare administrativă din 1968. Din această cauză diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi dispune de un aparat administrativ supradimensionat, dar fără ca acesta să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București.
Uniunea Europeană nu recunoaste caracterul de regiune decât dacă ai minimum 800.000 de locuitori, iar in România nici un judet nu indeplineste acest criteriu. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu esti considerat regiune si deci nu poti sa depui direct proiecte pentru accesarea de fonduri europene, nefiind eligibil. Din această cauză România pierde multi bani europeni fiindcă totul depinde de guvernul de la Bucuresti unde lucrurile se miscă foarte greu.
Reforma administrativ-teritorială este o necesitate si aceasta se poate face foarte simplu fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
O analiză recentă privind contribuția actualelor județe la produsul intern brut (PIB-ul
României) , demonstrează că din totalul de 41 de județe + municipiul București, un număr de 32 se situează sub pragul de 2% din PIB, iar 10 dintre acestea coboară chiar sub 1%, fiind considerate nule din punct de vedere economic:
(Vezi: https://www.profit.ro/stiri/economie/judete-nule-in-romania-harta-pib-2026-capitala-ocupa-un-sfert-de-economie-32-de-judete-contribuie-cu-sub-2-din-pib-ul-national-si-mai-rau-exista-judete-nule-22306278)
Aceasta este încă o dovadă că avem o structură economică puternic polarizată la nivel național, ceea ce demonstrează necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a României pe structura regiunilor de dezvoltare. In acest sens există depus la parlament un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României , depus la parlament încă din legislatura trecută :
Vezi: https://www.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganizarea-teritoriala.pdf)
Prin adoptarea acestui proiect de lege s-ar crea cadrul legal necesar pentru reducerea numărului de prefecturi precum si al direcțiilor deconentrate ale ministerelor în teritoriu.
De altfel, nici acum n-ar fi târziu pentru asumarea acestui proiect de lege în parlament astfel încât pentru toate ministerele să fie redus numărul de instituții deconcentrate după modelul Directiilor silvice “Romsilva” din cadrul Ministerului Mediului. Aici din 41 de direcții silvice existente – câte una pentru fiecare județ – vor rămâne doar 12 direcții regionale și vor fi desființate 29 de direcții silvice județene. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susţinea că nu vor fi concediaţi 500 de oameni din cadrul celor 29 de direcții Romsilva desființate, ci aceştia se pot duce în ocoalele silvice, unde organigramele au multe locuri vacante si unde este nevoie de muncă la firul ierbii.
Acelasi lucru ar trebui făcut la toate ministerele. Spre exemplu, la Ministerul Sănătăţii există Direcțiile de Sănătate Publică Judeţene (DSP), dar sunt unele Spitale Judeţene de Urgenţă care nu pot asigura servicii de gardă la anumite sectii din lipsă de medici specialişti. Sau la Ministerul de Interne, unde esistă 41 de Inspectorate Judeţene de Poliţie, dar de fiecare dată se invocă lipsa de personal când vine vorba de cresterea infracţionalităţii.
Ca să nu mai vorbim de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu o subfinanţare cronică , dar care are 41 de Inspectorate Scolare Judeţene (ISJ) . Si exemplele ar putea continua.
De asemenea, in România sunt 3.228 de unități administrativ-teritoriale (UAT), constând din 2.862 de comune, 216 orașe, 102 municipii, 41 de consilii județene și Primăria Capitalei cu cele șase primării de sector, dintre care doar o pătrime își pot susține cheltuielile cu salariile exclusiv din venituri proprii, fără a lua în considerare si cheltuielile de funcționare.
In acest sens, Curtea de Conturi a României a realizat un audit al performanței prin care a analizat modul de organizare și funcționare a comunelor și orașelor mici din România, în raport cu populația deservită și cu serviciile oferite. Auditul a avut ca obiective evaluarea măsurii în care comunele și orașele mici reușesc să îndeplinească condițiile prevăzute de legislație, să gestioneze resursele avute la dispoziție și să ofere servicii publice în raport cu populația deservită. Perioada supusă auditării a fost 2021-2023, iar acțiunea de audit s-a desfășurat în perioada aprilie-noiembrie 2024.
Potrivit raportului, unul dintre indicatorii cheie prevăzuți de legislație este „numărul de locuitori”, al cărui prag minim pentru constituirea orașelor este 10.000 de locuitori, iar pentru comune pragul este de 1.500 de locuitori. La nivelul anului 2023, 119 orașe nu îndeplineau criteriul demografic de minimum 10.000 de locuitori. Acestea reprezintă mai mult de jumătate (55%) din totalul de 216 orașe. Totodată, un număr de 432 de comune (15% din numărul total de comune) nu îndeplineau criteriul respectiv.
Asadar, chiar si pe legea actuală , reforma administratiei locale ar trebui să înceapă de la comasarea unor comune care nu respectă criteriul numărului de locuitori.
In concluzie, e nevoie de o reformă administrativ-teritorială care să asigure dezvoltarea economico- socială a României pe baze sustenabile.
Chiar dacă pentru functiile alese reforma administrativă nu poate fi făcută decât odată cu alegerile din 2028, nimic nu opreşte reducerea de pe acum a numărului de prefecturi si institutii deconcentrate care in prezent sunt răspândite în cele 40 de judete si în municipiul București, la numai 8 prefecturi unde prefecții sunt numiți de Guvern fiind responsabili pentru conducerea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și altor organe ale administrației publice centrale din cele 8 unități administrativ-teritoriale (Judete) rezultate prin comasare pe structura celor 8 regiuni de dezvoltare. In felul acesta s-ar reduce semnificativ cheltuielile bugetare inutile, rămânând mai mulți bani pentru sănătate, educație, apărare si ordine publică.