Iaşul are cea mai mare creştere anuală a preţului pe metru pătrat la apartamente

Data:

Un metru pătrat de locuinţă vândută în martie 2023 la Iaşi a fost cu 126 de euro mai scump decât în 2022. Iaşul a înregistrat, în medie, cea mai mare creştere de preţ la apartamente în decurs de un an, potrivit datelor furnizate de platforma Imobiliare.ro, care permite o comparaţie între oraşul nostru şi alte mari centre rezidenţiale din România. Cu toate acestea, luna martie a adus şi scăderi de preţ la unele locuinţe.

În comparaţia făcută pe baza datelor puse la dispoziţie de platforma Imobiliare.ro au fost luate în calcul preţurile din zece mari oraşe ale României. Dintre acestea, Iaşul a înregistrat totuşi unul dintre cele mai mici preţuri medii pe mp la apartamentele vândute în luna martie, de 1369 euro/mp, situându-se pe locul 8 din 10. Cluj are, de departe, cel mai mare preţ pe mp (2396 euro), urmat de Braşov (1596 euro) şi Bucureşti (1507).

Citește și: Parlamentul European adoptă legi-cheie pentru atingerea obiectivului climatic pentru 2030

Procentual, cea mai mare creştere a preţului apartamentelor în martie 2023 faţă de luna precedentă s-a înregistrat la Braşov (^1,5%), precum şi în Craiova şi Oradea (fiecare cu o creştere de 1,4%). Nominal, asta înseamnă că braşovenii au plătit, în medie, cu 24 de euro mai mult pe metru pătrat la achiziţionarea unui apartament în martie faţă de februarie 2023. La Craiova preţul a crescut cu 21 de euro pe mp, iar la Oradea cu 19 euro pe mp.

Continuare în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Profesor la Universitatea din Oradea condamnat pentru fraudă cu fonduri europene | Bihoreanul

Profesor la Universitatea din Oradea condamnat pentru fraudă. Ioan...

Candidatul PNL la CJ Brăila lăudat de învățătoarea lui într-un film electoral | De Brăila

Candidatul PNL la CJ Brăila lăudat de învățătoarea lui...

Dosarele penale ale președintelui CJ Iași, tergiversate 10 luni | Reporter de Iași

Dosarele penale ale președintelui CJ Iași sunt tergiversări la...