ÎCCJ nu face public raportul întocmit în dosarul privind sporul pentru perioada SIIJ. Documentul poate fi consultat doar de părțile din proces

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) refuză să comunice presei raportul întocmit de judecătorul-raportor în dosarul nr. 447/1/2026, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și invocă prevederile Codului de procedură civilă, potrivit unui răspuns transmis PRESShub.

Răspunsul ÎCCJ vine după ce am solicitat comunicarea raportului întocmit. Instanța supremă precizează că raportul este comunicat exclusiv părților din cauză, iar alte persoane, chiar dacă sunt interesate de problema de drept analizată, nu au acces la document. „Raportul întocmit de judecătorul-raportor se comunică exclusiv părților cauzei”, transmite ÎCCJ.

Potrivit instanței supreme, raportul judecătorului-raportor este un „act procedural intern”, întocmit în cadrul procedurii speciale prin care ÎCCJ soluționează chestiuni de drept. „Comunicarea raportului la cererea unor terți nu este posibilă”, arată ÎCCJ în răspunsul transmis PRESShub.

Citește și: Suspiciuni privind modificarea parametrilor ECRIS în dosarul lui Călin Georgescu

Informațiile din raport vor putea fi cunoscute după soluționarea dosarului

Instanța supremă susține însă că există un mecanism de transparență ulterior soluționării cauzei. După publicarea deciziei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Monitorul Oficial și pe portalul instanței, orice persoană interesată va putea avea acces la considerentele hotărârii.

ÎCCJ precizează că în motivarea deciziei se vor regăsi și „aspectele esențiale rezultate din raportul judecătorului raportor”, inclusiv principalele argumente care au stat la baza soluției.

Cu alte cuvinte, raportul propriu-zis nu este accesibil publicului înainte de soluționarea cauzei, însă argumentele sale esențiale ar urma să fie reflectate în hotărârea care va fi publicată ulterior. „Informațiile de interes public pe care acesta le conține sunt reflectate, într-o formă sintetizată și autorizată, în decizia publicată”, precizează ÎCCJ.

Citește și: Procurorul Claudiu Sandu: „Prezentăm statistici cincinale care ar face orice țară democratică să plesnească de invidie”

Judecătorul – raportor Adrian Tănase Mihnea

Răspunsul ÎCCJ este relevant în contextul informațiilor publicate anterior de PRESShub privind judecătorul Mihnea Adrian Tănase, de la Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme. Tănase este judecătorul-raportor într-un dosar în care Înalta Curte s-a pronunțat asupra unei chestiuni de drept referitoare la drepturile salariale aferente perioadei în care a funcționat Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Tănase Mihnea ar urma să candideze pentru postul de vicepreședinte al instanței supreme. Decizia urmează a fi luată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Suspiciuni privind modificarea parametrilor ECRIS în dosarul lui Călin Georgescu

Surse judiciare consultate de PRESShub susțin că, în cazul...

Crizele politice din Spania și România complică negocierile pentru viitorul buget al UE

Alegerile anticipate convocate de premierul spaniol Pedro Sánchez pentru...

Diplomatul Emil Hurezeanu și violonistul Răzvan Stoica, printre laureaţii Galei Diplomației Române 2026

Fostul ministru al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, violonistul Răzvan...