IICCMER, reacție după ce PRESShub a scris că monumentul securiștilor nu a fost desființat

Data:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) își exprimă indignarea faţă de indolența autorităților locale și a organizațiilor care au permis, timp de un an, ca la Pitești, „crucea comemorativă” dedicată „eroilor” așa-numitului „front nevăzut”, ridicată în septembrie 2022, să nu fie înlăturată.

Despre faptul că monumentul securiștilor este încă în picioare, la un an de la inaugurarea cu scandal, PRESShub a relatat la începutul săptămânii.

Citește și: VIDEO Monumentul Securității este încă în picioare la Pitești, la un an de la inaugurare

Autoritățile locale au ignorat protestele și solicitările de desființare

IICCMER arată că, deşi a transmis adrese oficiale către Primăria Municipiului Pitești, Asociația Națională a Veteranilor de Război, filiala Argeș, către Asociația Națională „Cultul Eroilor-Regina Maria”, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor și către filiala Argeș a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii – nici una dintre entitățile enumerate nu a dorit să își accepte răspunderea față imoralitatea și impietatea existenței acestui monument cu caracter totalitar.

De asemenea, se maia rată în comunicatul Institutului, chiar dacă și Serviciul Român de Informații, prin discursul lui Eduard Hellvig din data de 4 octombrie, susținut cu ocazia deschiderii anului universitar de la Universitatea „Babeș-Bolyai’” din Cluj-Napoca, a comunicat public faptul că se delimitează fără echivoc de această inițiativă, nu a fost luată nicio măsură fermă de înlăturare a monumentului.

Asistăm consternați, de un an de zile, la un spectacol grotesc

„Doresc să trag din nou un semnal de alarmă asupra faptului că astăzi, în societatea noastră, la aproape 34 de ani de la Revoluție, continuă să existe un curent de opinie menit să relativizeze natura criminală a regimului comunist din România, pe tot parcursul existenței sale.

Asistăm consternați, de un an de zile, la un spectacol grotesc, în care diferite entități ale Statului român, ca și organizații de utilitate publică, girează tacit existența unei «cruci comemorative» dedicată Securității, adică instituției represive care a avut drept scop apărarea și întărirea comunismului românesc, precum și protejarea familiei dictatorului Nicolae Ceaușescu și a altor demnitari ai regimului.

Nu putem cinsti, într-o astfel de manieră, memoria adevăraților eroi din perioada regimului comunist, adică a ofițerilor, profesorilor, muncitorilor, țăranilor, preoților și studenților ce s-au împotrivit acestui regim totalitar. 

Îndepărtarea acestui  «monument», construit în orașul celui mai odios experiment pus în practică de regimul totalitar comunist, este imperios necesară într-o țară cu principii și valori fundamental democratice și, ca atare, solicit din nou înlăturarea sa’’, a declarat prof.univ.dr. Florin-Daniel Șandru, președinte executiv al IICCMER.

Citește și: O nouă portiță pentru proiecte imobiliare controversate pe terenurile statului. PSD și PNL schimbă definiția „majorității calificate”

Monumentul Securităţii, neclintit la un an de la inaugurare

Monumentul Securității din Piteşti este la locul lui, în ciuda scandalului public, declașat în urmă cu un an, la inaugurare.

PRESShub a discutat cu cei care au ridicat monumentul în memoria foştilor lucrători de informaţii, chiar în Cimitirul Militar „Sfântul Gheorghe” din Piteşti, oraşul în care s-au petrecut cele mai mari abuzuri ale Poliţiei Politice din regimul comunist.

Col.(r) Dumitru Șovar, care conduce ACMRR-SRI Argeş, se dezice cu vehemenţă de propriul demers, în speranţa evitării unei noi dezbateri, şi acuză că totul este doar un „subiect de presă”.

Totodată, spune că nu este vorba de un monument ci despre „o cruce” dedicată celor care au lucrat în SRI, după anul 1990.

În schimb, surse din interiorul ACMRR-SRI Argeş afirmă că aproximativ 95% dintre membrii acestei asociaţii sunt foşti lucrători ai Securităţii regimului comunist, ofiţeri activi în anii ’70 şi ’80, care au cotizat pentru ridicarea monumentului de la Piteşti.

Experţii CNSAS trag un semnal de alarmă şi transmit că „asistăm de ceva vreme la reabilitarea explicită a Securității și, împreună cu ea, a dictaturii comuniste”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care am acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care am văzut tot ce se putea vedea. Am bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentez ce înseamnă realizarea de emisiuni TV, la un post local şi pe site-ul reporter24.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 30 de percheziţii într-un dosar de trafic de droguri. Suma spălată de grupul infracţional, 2,1 milioane de euro

Percheziţii într-un dosar de trafic de droguri. Poliţiştii Brigăzii...

Curtea de Apel București a respins rejudecarea dosarului asasinării disidentului Gheorghe Ursu

Curtea de Apel București, prin judecătorul Cătălin Mircea Pavel,...

Cartelul din Carpați. Despre averea impresionantă a unor lideri liberali, în Sinaia și Franța

Cartelul din Carpați este o grupare din jurul primarului...

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...