Elena Lasconi deschide lista de candidați USR pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024

Data:

Elena Lasconi deschide lista de candidați USR pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024, a decis Biroul Național al USR, vineri, la propunerea președintelui Cătălin Drulă.

Lista de candidați este completată de Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș.

„Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung și a reușit în doar trei ani să dezvolte orașul cu ajutorul fondurilor europene – peste 400 de milioane de lei, adică bugetul orașului pe 40 de ani.

Dan Barna este vicepreședinte ALDE Europe și fost vicepremier, care a contribuit esențial la elaborarea PNRR.

Vlad Voiculescu este fost ministru al Sănătății, autorul PNRR pe Sănătate și cu o lungă istorie de activism la nivel european pentru apărarea drepturilor pacienților.

Vlad Botoș este unul dintre cei mai influenți și activi europarlamentari români. El urmărește absorbția fondurilor europene în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REG), una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European”, aceasta este motivarea BN al USR cu privire la cei patru candidați pentru alegerile europarlamentare din 2024.

„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experiență în administrație, fonduri europene, politică externă și negociere. Iar polul de dreapta din jurul USR va propune o listă comună de candidați care să îi reprezinte cu cinste”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă.

Lista finală va fi lansată oficial la Consiliul ALDE Europe

Citește și: Proiecutul de lege privind unele măsuri financiar-fiscale adoptate de Guvernul Ciolacu

Lista completă a candidaților USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Național a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE Europe), care va avea loc în premieră la București, pe 20 octombrie.

USR continuă construirea polului de dreapta care va aduna forțele reformiste ca alternativă la corupția PSD-PNL și extremismul AUR. Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP și Forța Dreptei. Procesul electoral decis astăzi de Biroul Național se referă doar la candidații din partea USR.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa | Deutsche Welle 

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa. Credibilitatea...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...