Președintele PNL, Ilie Bolojan, a calificat duminică drept „un act ostil” desemnarea de către președintele Nicușor Dan a liberalului Adrian Veștea pentru funcția de premier, susținând că este „o evidentă încercare de rupere” a partidului.
„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a declarat Ilie Bolojan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică dimineață că Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat. Șeful statului a declarat că l-a desemnat ca prim-ministru pe Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL.
(Sursa foto: Guvernul României)



