Încă o decizie CCR: Vânzarea ţigărilor de contrabandă la colţ de stradă dezincriminată?

Data:

spot_img

Curtea Constituțională pare să se fi transformat în cel mai râvnit avocat al infractorilor. O decizie luată de CCR în martie a dezincriminat practic vânzarea de țigări la colț de stradă. Persoanele care acum, îmbie trecătorii cu expresia „Țigări, țigări” în fața pieței Nicolina ori în Târgu Cucu, ar putea să-și etaleze liniștiți marfa pe tarabă. CCR a decis că deținerea și comercializarea de țigări fără timbru fiscal românesc nu mai reprezintă o infracțiune. 

Singura faptă incriminată drept contrabandă rămâne trecerea baloturilor cu țigări peste Prut cu frânghia sau cu barca pneumatică. Dacă nu sunt prinși cu țigările în brațe chiar pe malul Prutului, contrabandiștii pot să-și vadă liniștiți de treabă. Deja, pe rolul Tribunalului au început să fie înregistrate cererile contrabandiștilor condamnați.

Principiul legii penale mai favorabile echivalează pentru ei cu libertatea. Cazul unui grup de 13 „comercianți” condamnați anul trecut este ilustrativ pentru situația juridică a noțiunii de contrabandă. Au primit la Tribunalul pedepse drastice, de până la 11 ani de închisoare. Curtea de Apel a tăiat la fel de drastic din pedepse, ajungându-se ca o condamnare la 6 ani cu executare la Tribunal să se transforme într-una la 1 an și 4 luni cu suspendare la instanța superioară. Acum, Tribunalului i se cere să verifice dacă nu cumva ar trebui să desființeze complet condamnările.

Reţeaua Ursu, 13 „comercianţi” la graniţă

Contrabanda și evaziunea fiscală pe care o determină sunt reglementate de Codul Vamal și de cel Fiscal. Acesta din urmă stabilește că deținerea a peste 10.000 de țigări fără timbru fiscal românesc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea pe un termen cuprins între 1 și 5 ani. Codul Vamal pedepsește drept contrabandă, cu 2-7 ani de închisoare, introducerea ilegală în țară a țigărilor, fără a stabili vreo cantitate anume. Două paragrafe mai jos, la alineatul 3) al articolului 270, același Cod Vamal precizează că se asimilează infracțiunii de contrabandă și „colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea” mărfurilor care ar trebui plasate sub regim vamal, „cunoscând că acestea provin din contrabandă”. Acestea au fost articolele în baza cărora au fost condamnați cei 13.

Aceștia au fost trimiși în judecată în 2018, sub acuzația de contrabandă și constituire a unui grup infracțional organizat. Conform procurorilor, cei 13 înființaseră o rețea în toată legea, condusă de Mihai Ursu, care prelua țigări introduse în țară de cetățeni moldoveni și le revindea în Iași. Punctul de preluare era comuna Prisăcani. Punctul de desfacere, piața Nicolina. Între cele două puncte, țigările erau depozitate într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe Nicolae Iorga.

De acolo, traficanții luau în fiecare dimineață cantitatea considerată necesară pentru vânzarea de peste zi. Aceasta era depozitată temporar într-o tonetă din piața Nicolina, scoțându-se din ea după necesități. Dacă vânzările depășeau așteptările, Ursu își trimitea soția până la depozitul principal pentru a mai aduce țigări. De regulă, țigările se vindeau trecătorilor, în cantități mici. Se făceau însă și livrări en-gros, dacă era cazul. Procurorii au menționat în rechizitoriu o astfel de livrare, către proprietarul unui bar din Fântânele, titrează ZIARUL DE IAȘI.

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related