Investiţie de 500 de milioane de euro în Arad, într-un parc fotovoltaic cu stocare ce va alimenta zeci de mii de locuinţe

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din ţară, cu o capacitate de 365 MWp, au început în localitatea Horia din județul Arad, unde se vor investi peste 500 de milioane de euro, conform autorităţilor locale, iar obiectivul va avea baterii de stocare şi ar urma să alimenteze zeci de mii de locuinţe.

Primarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că investiţia privată este dezvoltată pe o suprafaţă de 350 de hectare în zona satului Horia şi va avea capacitate de stocare a energiei, care va ajuta la echilibrarea reţelei.

Conform edilului, este vorba de o investiţie de peste 500 de milioane de euro, care va avea un impact important asupra bugetului local.

„Este cea mai mare investiţie privată făcută în comuna noastră şi va genera venituri anuale importante la bugetul local. Conform dezvoltatorului, parcul ar urma să fie pus în funcţiune la începutul anului 2028. Vor fi create şi locuri de muncă în zona mentenanţei”, a declarat Mihai Mag.

Primarul a precizat că parcul va injecta efectiv în reţea până la 269 MW, conform avizului tehnic de racordare aprobat. El a precizat că, după punerea în funcţiune, vor mai exista etape de dezvoltare.

Citește și: Marius Codarcea, expert în energie: „Un antreprenor informat poate transforma energia dintr-un cost pe care îl acceptă într-unul pe care îl gestionează”

Acesta este al doilea parc fotovoltaic în dezvoltare în satul Horia, după ce anul trecut a fost pus în funcţiune unul cu o capacitate de 45 MWp, construit pe o suprafaţă de 50 de hectare.

La nivelul comunei există cinci proiecte de parcuri fotovoltaice, din care două sunt finalizate, respectiv în satele Horia şi Vladimirescu.

În judeţul Arad este în dezvoltare şi cel mai mare parc fotovoltaic din ţară, pe o suprafaţă de 1.000 de hectare, în zona comunelor Pilu şi Grăniceri, cu o capacitate de 1,3 GWp.

„Este important de precizat că proiectele din Horia şi de la Pilu – Grăniceri vor avea capacităţi de stocare. Aradul devine un mare producător de energie verde şi un nod regional în producerea şi transportul energiei electrice”, a declarat, pentru Agerpres, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea.

(FOTO: Inquam Photos / Ovidiu Micsik)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Finanțare din partea UE pentru consolidarea securității frontierelor. România, printre țările beneficiare

Comisia Europeană pune la dispoziție o finanțare suplimentară din...

Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijoarei Alena Hron, în două concerte sold-out la Ateneul Român

Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijoarei Alena Hron,...

Comisia Europeană: Bugetul UE propus de Irlanda reduce capacitatea de reacție la crize

În ajunul deschiderii summitului UE (15 -16 octombrie), Comisia...

Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că va...