ISU Tulcea nu știe câte clădiri cu risc seismic se află în județ

Data:

spot_img

ISU Delta nu deține o evidență cu imobilele încadrate în clasele de risc seismic din județul Tulcea, a declarat pentru Info-Sud-Est purtătorul de cuvânt al instituției, care a adăugat că a fost solicitată tuturor primăriilor o astfel de statistică, însă acestea au spus că nu există astfel de clădiri.

“În ultimul semestru al anului trecut, am trimis către toate primăriile din județ informări prin care le-am solicitat să comunice dacă pe teritoriul administrativ există astfel de clădiri. A venit răspunsul de la toate și nu au astfel de clădiri”, a transmis Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU Delta, la solicitarea Info Sud-Est.

În schimb, un răspuns al Primăriei Tulcea, semnat de arhitectul șef, arată că 50 de imobile sunt încadrate în clasele de risc seismic. Dintre acestea, nouă blocuri de locuințe au fost introduse în clasa a II-a, din punct de vedere al periculozității, ceea ce înseamnă că pot suferi degradări structurale majore, în cazul unui cutremur.

Celelalte 41 de blocuri de locuințe au fost încadrate în cea de-a treia clasă, adică pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante.

Continuarea pe Info-sud-est.ro

Citește și: Iulia Joja: Prin secretarizarea ajutorului dat Ucrainei, România se autoizolează și își pierde din relevanța geopolitică

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Alberto Groşescu)

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Contractul pentru supervizarea lucrărilor la metroul din Cluj-Napoca, semnat vineri | Monitorul de Cluj

Contractul pentru supervizarea lucrărilor la metroul din Cluj-Napoca va...

Un mic grup de străini readuc la viaţă un sat din Bihor | Bihoreanul

Un mic grup de străini readuc la viaţă un...