Jandarmii, într-o misiune de suflet: „Din păcate, în România se donează sânge doar în cazuri disperate”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

A devenit deja o tradiție ca jandarmii ialomițeni să sărbătorească Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, alături de personalul Centrului de Transfuzie Sanguină Ialomița. Încă de la primele ore ale dimineții, indiferent dacă se aflau în timpul liber sau în serviciu, militarii au donat sângeși au demonstrat încă o dată faptul că solidaritatea nu cunoaște limite.

„Zilnic vedem pe social-media, solicitări în vederea donării de sânge pentru părinți, prieteni, rude,  însă trebuie să conștientizăm faptul că donarea de sânge implică o procedură pe cât de simplă pe atât de sigură, asistată în fiecare moment de personalul medical specializat”, precizează IJJ Ialomița.

Primele norme privind inteligența artificială: Se interzice folosirea IA pentru evaluarea comportamentului social, supravegherea biometrică și recunoașterea emoțiilor

Fiecare picătură de sânge oferită poate face diferența între viață și moarte pentru cineva care se confruntă cu o boală gravă, accident sau intervenție chirurgicală complexă.

„Din păcate, în România se donează sânge doar în cazuri disperate, în urma apelurilor umanitare! Nu  trebuie să așteptam ca  cineva din familie  sa aibă nevoie de sânge! Le mulțumim celor care și-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această inițiativă onorabilă și totodată dorim să lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate”, transmite IJJ Ialomița.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Bursa din România a câștigat deja Eurovision 2026

În fiecare an, în timp ce Europa votează pentru...

Ilie Bolojan: Renegocierea PNRR este prioritatea Guvernului, în următoarele două săptămâni

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Timişoara,...

Procurori, avocați și politicieni în ancheta de corupție de la Constanța. Rețeaua lui Gigi și Niță

Începând cu noiembrie 2025, când a început urmărirea penală...