Jocul în forță al premierului Cîțu și al președintelui Iohannis. Pe ce mizează cei doi în războiul cu USR PLUS

Data:

Președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu l-au zburat pe ministrul justiției, Stelian Ion, cu premeditare, bazându-se pe un calcul politic cinic și pe o realitate simplă: oricât s-ar învârti USR PLUS în jurul cozii, orice ar face (moțiuni de cenzură, demisie din guvern etc) în final tot președintele este cel care desemnează prim-ministrul.

Liderii USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, pot forța în prima fază căderea guvernului Cîțu fie prin retragerea miniștrilor din guvern, fie semnând o moțiune de cenzură alături de PSD și AUR (mutare cu impact catastrofal la alegători). Dar nu pot controla numirea viitorului premier și nici nu-l pot impune. Odată picat guvernul, jocul se mută la Cotroceni, Klaus Iohannis îl numește tot pe Florin Cîțu. Mingea ajunge apoi în Parlament.

Dacă Florin Cîțu pică de două ori la vot, șeful statului poate, potrivit Constituției, să dizolve Parlamentul și să declanșeze alegeri anticipate. Or, cine vrea anticipate la cum arată sondajele acum? Cu PSD la 35%, PNL în cădere liberă la 21% iar USR PLUS staționar la 15%, cine ar dori să se sinucidă?

Riscă USR PLUS să intre din nou în alegeri parlamentare fără perspectivă după numai un an de guvernare? Va vota cineva, chiar și din tabăra Orban, împotriva lui Cîțu riscând să-și piardă poziția de senator sau deputat? Să zicem că la prima nominalizare Cîțu pică. La a doua trece însă fără emoții, votat proabil inclusiv de o parte din PSD și AUR numai să fie siguri că trece.

Iar dacă ar declanșa în mod cu totul neverosimil anticipate, vor fi acuzați că nu le pasă de cetățeni, confruntați cu scumpiri, inflație și cu valul patru al pandemiei.

Pe acest calcul rece s-au bazat foarte probabil președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu atunci când l-au executat cu sânge rece pe ministrul justiției, Stelian Ion, din dorința de a-și păstra pârghii de control pe numirile procurorilor șefi în particular și pe mutările din justiție în general.

Din relaxarea afișată de Florin Cîțu în plină criză politică rezultă că premierul a primit toate garanțiile posibile de la Cotroceni că va fi păstrat în funcție la Palatul Victoria.

Mizele acestei mutări în forță le-a explicat deja Cristian Pantazi în textul ”De ce a fost sacrificat ministrul Stelian Ion cu prețul căderii guvernului. Numirile de șefi independenți la DIICOT, DNA și Parchetul general au fost blocate în ultimul moment

N-ar mai fi mare lucru de adăugat decât că USR PLUS au parat cât se poate de prost lovitura anunțată de președintele Klaus Iohannis de mai bine de o lună, când liberalii și șeful statului au început să-și exprime public nemulțumirea față de ministrul justiției.

În loc să explice în fiecare zi că președintele Iohannis și liberalii sunt cei care fac tot ce pot pentru a bloca reformele în justiție promise, Stelian Ion și USR PLUS s-au bătut cu UDMR, care este doar ecoul adevăraților frânari din justiție. Dar asta este deja trecut. Să ne întoarcem la prezent.

Întrebarea esențială este cum vor juca și ce vor face mai departe Dan Barna, Dacian Cioloș dar și Ludovic Orban? Cum vor contracara ei agresiunea partenerului de coaliție? Alegerile interne îi obligă pe toți trei la reacții dure, la poziționări ferme, la amenințări cu retragerea din guvern și cu depunerea de moțiuni de cenzură, la sforării parlamentare în cazul lui Orban împotriva premierului Florin Cîțu.

Evident că Florin Cîțu s-a compromis grav odată cu demiterea ministrului Stelian Ion și dovedește că este un adversar al reformelor esențiale din România, un partener politic incorect și imprevizibil, care trebuie să plece urgent din fruntea Guvernului.

Numai că iarăși se pune întrebarea cheie: care este planul USR PLUS, pe ce socoteli mizează Ludovic Orban, în caz că președintele Klaus Iohannis îl va nominaliza tot pe Florin Cîțu pentru funcția de premier? Foarte probabil, așa se va întâmpla.

Dar se mai ridică o întrebare și în tabăra celor care au declanșat criza politică. Pe ce sprijin contează totuși Klaus Iohannis și Florin Cîțu în Parlament? Se bazează oare pe un guvern minoritar în vremuri atât de tulburi? Un guvern minoritar este un guvern slab, șantajabil, la mâna opoziției, incapabil de reforme majore și de decizii coerente. Dacă spre asta se îndreaptă România, un nou guvern minoritar, ne așteaptă câțiva ani de băltire, reforme blocate și guvernare proastă.

În fine, ar mai trebuie adăugat că recenta criză guvernamentală confirmă un loc comun din politica românească: guvernele de coaliție nu funcționează în România. Din `90 încoace, guvernele de dreapta formate din două sau mai multe partide au eșuat în certuri nesfârșite între partidele din coaliție, sfârșind prin a aduce PSD la putere.

Articolul a fost publicat mai întâi în G4Media

spot_imgspot_img
Dan Tapalaga
Dan Tapalaga
Dan Tapalagă a debutat ca jurnalist la Radio România Actualități în 1997, fiind apoi redactor la Radio Europa Liberă și BBC (1998-2002). A condus departamentul politic la Evenimentul zilei (2002-2004), a fost redactor-șef adjunct la Cotidianul (2004-2006) și șeful secției politice la România liberă. Timp de un an a fost director de dezvoltare editorială la Ziua de Cluj. A fost editor coordonator la site-ul HotNews.ro. În perioada ianuarie-martie 2005 a fost consilier și purtător de cuvânt al fostului ministru al justiției, Monica Macovei. A fost bursier Freedom House. În anul 2018, a fondat site-ul G4Media.ro, alături de Cristian Pantazi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...