Judecătoarea Daniela Panioglu, după ce a fost exclusă a 5-a oară din magistratură: „Justiția nu mai este o putere, ci o vulnerabilitate națională”

Data:

Judecătoarea Daniela Panioglu a fost exclusă a 5-a oară din magistratură. Secția pentru Judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, luni, excluderea din nou a magistratei de la Curtea de Apel București.

Anterior, de patru ori, Panioglu a câștigat procesele cu judecătorii din CSM la instanța supremă și s-a reîntors în instanță.

Judecătoarea a comentat pentru Presshub decizia Secției pentru judecători din CSM într-un punct de vedere pe care-l publicăm integral.

„Eu nu văd nici o diferență față de comunism. Fără exagerare ori metaforă, ne-am întors în urmă cu cel puțin 40 de ani. Un lagăr comunist, în care se comit abuzuri și se suferă pe nedrept, cu singura diferență că, acum, porțile sunt deschise și poți să pleci.

Judecătoarea Daniela Panioglu a fost exclusă a 5-a oară din magistratură

Inspecția judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii comit abuzuri de neimaginat pentru aceste timpuri, în care, formal, suntem un stat european, cu presă care se declară independentă, dar care a tăcut în fața atrocităților din justiție, cel puțin din ultimii 3 ani.

Am mai fost exclusă o dată, a 4-a oară, în raport cu aceeași situație de fapt, dar, cum soluția instanței supreme a fost de a respinge, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară, au mai încercat o dată. Și vor continua la nesfârșit așa, pentru că nimeni nu-i oprește.

„Deocamdată, suntem lipsiți de putere, dar nu suntem vulnerabili”, spunea judecătorul polonez Igor Tuleya.

Sper că această prigoană a judecătorilor onești, despre care se vorbește prea puțin în public, se va sfârși în curând.

Însă, este nevoie de o reformă radicală a justiției, prin legi bune și magistrați de bună-credință și competenți profesional, puterile discreționare ale inspecției judiciare, ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale președinților de instanțe să fie reduse dramatic, iar procurorii să aibă posibilitatea de a-și desfășura activitatea în mod independent. În acest moment, justiția nu mai este o putere, ci o vulnerabilitate națională”.

Citește și: Decizia arbitrară de desființare a unui complet, suspendată în instanță. Premieră în justiție

Cine a votat pentru excludere

Decizia a fost luată de Denisa Stănișor, președintele CSM, Claudiu Drăgușin, Alin Ene, Narcis Erculescu, Daniel Grădinaru, Liviu Odagiu și Mihaela Laura Radu.

„În baza art.273 alin.(1) lit.f) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică doamnei Panioglu Daniela-judecător în cadrul Curții de Apel București sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit. b) și lit.s) teza I din acelaşi act normativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în decizia judecătorilor din CSM.

O opinie separată, în sensul respingerii acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară a fost exprimat de judecătoarea Grațiela Milu.

Citește și: Trei procurori vor să ancheteze magistrați, CSM nu i-ar dori ca desemnați

Hărțuire din partea CSM

Acuzațiile aduse lui Panioglu sunt aceleași pentru care judecătorii din CSM, în aceeași formulă, au exclus-o a patra oară pe Panioglu din magistratură, decizie desființată de un complet de cinci judecători de la instanța supremă.

De data aceasta, aceeași faptă a fost reîncadrată juridic în alte două abateri diciplinare.

Panioglu a făcut parte din completurile de judecată care au condamnat mari corupți precum Sorin Oprescu, Nelu Iordache sau Lucian Duță. Panioglu nu au fost reîncadrată la Secția a II-a Penală a Curții de Apel București, acolo unde a activat până să fie exclusă abuziv din magistratură de către majoritatea judecătorilor din CSM. Ea, alături de colega de complet Nadia Guluțanu au fost reîncadrate la secțiile civile ale CAB.

Judecătoarea Panioglu a făcut parte și din completul care l-a condamnat pe fostul primar al Bucureștiului, Sorin Oprescu, la 11 ani și 8 luni de închisoare. Ea l-a condamnat și pe omul de afaceri Nelu Iordache la 11 ani și 9 luni de detenție.

Judecătoarea Panioglu avea în analiză când a fost exclusă din magistratură și dosarul „Fraudă la BRD” în care sunt inculpați frații Creștin, acționari ai Scandia Sibiu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
9 COMENTARII
  1. Nu mai există justiție în Romania, se mănancă între ei, dacș esti corect și aplici Legea , politicul, mafioții, cei cu bani și influiență te doboară cu toată dreptatea și onestitatea ta. Păcat că îi plătim regește și se merge tot pe interese financiare.

    • Aveți perfectă dreptate ! Legi făcute și aplicate discreționar . Ce prostie cu legea prescripției ! La unii se aplică prescripția iar la alții nu .

  2. „Justitia nu mai este o putere…”___–__ de acord ca asa-zisa justitie romana ESTE O VULNERABILITATE NATIONALA, insa este si o putere, si inca una mare, insa este arbitrara, abuziva, discretionara, exact-iar de acord- ca in vremea comunismului, numai ca acum-cum am mai spus- orice derbedeu, lichea sau redus mental, ajus judecator, isi face de cap,practic isi satisfac chefurile lor, inclusiv razbunari vicioase, aici probabil din cauza condamnarilor date de D P,iar cei care au exclus-o pe ea sunt parte din mafia vantului, etc., dar poate fi si o gelozie perversa, daca foto. e recenta, DP pare tanara si frumoasa, iar in „liga” impotriva ei sunt 3 femei, care poate o urasc si pentru asta…Oricum ” nimeni nu-i opreste”, iar este adevarat, pentru ca tara este condusa de un neica-nineni, o scursura a umanitatatii care face totul impotriva Romaniei, inclusiv permitand putregaiului di asa-zisa justitie, sa se extinda la maximum posibil…

  3. Sunt 100% de acord cu afirmațiile doamnei judecător Panioglu. Suntem un stat securisto-comunist ca cel de acum patruzeci de ani cu deosebirea că acum granițele sunt deschise.
    Sunt alături de doamna judecător și regret că nu mai are colege/colegi care să probeze un caracter ca al dumneaiei.

  4. Aceasta situatie , total nemaiintalnita sau auzita, este precum ceea cu pensiile speciale si pensionarile la si sub 50 ani, adica unica in lume si in toate timpurile cunoscute.Iar stirile-la zi- de mai jos confirma ca tara este in deriva , desi intrebarea este, „daca tara are un carmaci, de ce nu este tinut responsabil , pentru directia gresita in care se indreapta tara?”Mai ales cand se stie clar ca cele 3 cheltuieli publice, nu pot tine pasul cu necesitatile, tocmai pentru ca exista acele pensii speciale, ale caror primitori sunt cei care ies la pensie f. din timp, practic acestia vor fi pensionati mai lung timp decat au muncit si copilaria, la un loc…E ceva impotriva chiar a naturii generale, nu numai un imens si intens act antiumanitar, de sabotare a economiei nationale, de sabotare a interesului tuturor cetatenilor…Pana cand ? : România, la coada clasamentelor în UE în privința cheltuielilor publice alocate protecției sociale, sănătății și educației (Ziare.com )/// 2-6 din 10 români spun că trăiesc mai prost ca acum 5 ani, 70% sunt convinși că România se îndreaptă în direcția greșită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid. Printre...