Judecătorii de la Alba Iulia vor protesta zilnic, săptămâna viitoare, câte o jumătate de oră, în faţa sediului

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Activitatea Judecătoriei Alba Iulia va fi oprită total, timp de patru ore, joia viitoare, iar de marţi până vineri, câte o jumătate de oră, judecătorii vor ieşi în faţa sediului instanţei, nemulţumiţi de proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Întrunită vineri, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alba Iulia şi-a exprimat solidaritatea faţă de formele de protest adoptate de corpul grefierilor.

Astfel, în perioada 2-5 iunie, între orele 08:00-12:00, activitatea instanţei va fi suspendată parţial, cu excepţia cauzelor urgente prevăzute de hotărârea Adunării Generale, iar programul de relaţii cu publicul va fi redus la jumătate.

„În data de 4 iunie 2026, în intervalul 08:00-12:00, activitatea în instanţă va fi oprită total”, se menţionează într-un comunicat de presă postat, vineri, pe site-ul Judecătoriei Alba Iulia.

Totodată, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a aprobat şi organizarea unei forme suplimentare de protest, prin prezenţa judecătorilor în faţa sediului instanţei, în perioada 2-5 iunie, între orele 11:30-12:00, în vederea exprimării unei solicitări ferme adresate reprezentanţilor puterii executive şi puterii legislative de retragere de urgenţă a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce priveşte Tribunalul Alba, ca urmare a protestului auxiliar de specialitate şi conex, Secţia I Civilă şi Secţia II Civilă de contencios administrativ fiscal şi de insolvenţă îşi desfăşoară activitatea normal, iar Secţia Penală va soluţiona joi, 4 iunie, cauzele stabilite înainte de ora 12:00 după această oră. Compartimentele de lucru cu publicul vor reduce în perioada 2-5 iunie la jumătate programul de lucru, se mai arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de Tribunalul Alba.

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Primarul din Cernavodă, achitat de Înalta Curte după ce a executat 4 luni din pedeapsa de 4 ani

Liviu Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă, a fost eliberat...

Un ziarist din Tulcea, arestat sub acuzația de pornografie infantilă

Pe 14 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor...