Lavinia Marcu a câştigat, luna aceasta, Ratiu Forum Christopher Coker History Research Prize 2026 pentru lucrarea „Reworking the Interwar Past: Neo-Legionary Symbolism and Memory in Romanian Underground Hip-Hop”. Cercetarea sa analizează modul în care simboluri și referințe asociate trecutului legionar sunt preluate și recontextualizate în muzica hip-hop underground din România, propunându-şi astfel să evidențieze faptul că memoria trecutului interbelic continuă să aibă ecouri în societatea contemporană. Premiul i-a fost acordat în cadrul evenimentului The Ratiu Dialogues on Democracy, desfășurat la Turda, în perioada 4-6 septembrie 2026. Cristopher Coker History Research Prize, lansat de Raţiu Forum și LSE IDEAS în 2021, este dedicat tinerilor cercetători din România și din regiune și îşi propune să încurajeze cercetarea riguroasă și abordarea critică a unor teme istorice complexe și controversate.
Lavinia este absolventă a Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, unde a urmat două programe de studii de licenţă: Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene. Ulterior, a absolvit programul de masterat „Relații internaționale în secolele XIX–XXI: Istorie și Diplomație” din cadrul aceleiași facultăți. De-a lungul timpului, a participat la mai multe evenimente, în ţară şi în străinătate, printre care se numără International Summer School Sarajevo 2023 – „The Role of Transitional Justice in Rebuilding Human Rights and Rule of Law in Post-Conflict Societies” din Bosnia şi Herţegovina şi Tabăra de studiu de la Sighet „Learning from Our Past to Build the Future”, unde a fost prezentă ca bursieră unSettled – Freedom House România. În prezent, Lavinia Marcu predă istoria la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanţa.
Am discutat cu Lavinia Marcu, în acest interviu, despre confruntarea cu trecutul, despre cât este de important să privim istoria nu selectiv, ci printr-o lentilă obiectivă şi de la distanţa critică necesară, care să ne dea posibilitatea de a o înţelege, pentru a înţelege, în felul acesta, şi prezentul, despre caracteristicile extremei drepte din Europa momentului, precum şi despre cum a ajuns să analizeze versurile din hip-hopul underground din România, care, aşa cum explică ea, reiau şi recontextualitează simboluri şi referinţe neo-legionare.
Ada CODĂU: Ce înseamnă pentru tine Ratiu Forum Christopher Coker History Research Prize 2026? Dar faptul că în 2022 ai câştigat concursul „Tineri ambasadori ai României” organizat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, cu tema „160 de ani de diplomație română modernă în viziunea tinerilor de astăzi”? Cât de mult contează pentru tine, ca absolventă de Istorie, o astfel de apreciere a activităţii sale?
Lavinia MARCU: În ceea ce privește premiul de acum, oferit de Rațiu Forum, premiul Christopher Coker, sincer, nu m-aș fi putut gândi la un mod mai bun de a-mi începe cu adevărat cariera în zona de cercetare, în zona academică. Premierea, faptul că am participat la Dialogurile Rațiu a fost un context care m-a onorat pur și simplu. Și participarea propriu-zisă la discuții, dar și gala în care am fost premiată. Și premiul în sine înseamnă, înainte de toate, recunoașterea efortului pe care l-am depus până acum – cercetarea din ultimii ani -, dar și o motivație să continui.
La fel și în cazul premiului din 2022, de la concursul „Tineri ambasadori ai României”. Acolo a existat o motivație de a mă implica mai mult – fiindcă, în 2022, nu participasem încă la conferințe, proiecte -, a fost un motor care m-a determinat să merg mai departe, să încerc mai multe lucruri, să ies din zona de confort. Mi-a fost recunoscut efortul și mi-am dat seama că merită, că sunt pe drumul cel bun, că parcursul pe care l-am ales e cel potrivit pentru mine.
Ada CODĂU: Cum ai ajuns la subiectul privind simbolismul neo-legionar în muzica hip-hop underground din România?
Lavinia MARCU: Eu aș spune că, mai degrabă, subiectul a ajuns la mine. Am pornit din postura de simplu ascultător de muzică rap și am ajuns în postura unui ascultător critic, care a început, în timp, să observe, să înțeleagă gravitatea preluării, a reinterpretării pozitive a unor teme, precum legionarismul, pentru că, până la urmă, despre legionarism sau neo-legionarism discutăm aici. Și aveam subiectul acesta în minte de câțiva ani, dar nu găseam prilejul potrivit să mă apuc propriu-zis de scris, de cercetare, astfel încât să existe o formă finală. Și concursul de la Rațiu Forum mi-a oferit posibilitatea asta, prilejul de a mă apuca de scris.
În ultimii ani am urmărit, am documentat piese, am urmărit podcasturi, declarații ale artiștilor, diferite apariții publice, în cadrul unor evenimente și am strâns mult material. Cum spuneam, odată cu apelul de la Rațiu Forum, materialul respectiv a căpătat o formă și a devenit cercetarea propriu-zisă. Pornisem de la un corpus mult mai larg de piese pe care l-am restrâns în așa fel încât să poată lua forma unui eseu pentru competiția asta. Este o cercetare serioasă, în sensul în care are referințe, doar că a trebuit să o reduc la dimensiunea unui eseu. Corpusul iniţial a constat în 500 de piese pe care le-am ascultat. Le-am înlăturat pe cele care aveau doar referințe minimale sau care nu erau destul de explicite. Am rămas cu vreo 120 de piese, doar că pentru că a trebuit să mă încadrez în 3.000 de cuvinte cu lucrarea, a trebuit să reduc considerabil și exemplele. Mai aveam anumite elemente pe care voiam să le studiez, dar pe viitor aș vrea să extind într-un articol, să discut mai mult și despre ceea ce a trebuit să tai ca să respect cerințele date.
Eu ascultam genul acesta de muzică, doar că, la 14, 15 ani, nu percepeam mesajul din spatele versurilor. Odată ajunsă la universitate, citind mai mult, intrând în contact cu literatura de specialitate, am început să fac anumite conexiuni și mi-am dat seama că anumite lucruri nu sunt în regulă. În același timp, îmi dau seama că pentru o persoană care nu a trecut prin tot parcursul ăsta, e greu de reperat în piese această simbolistică. Iar artiștii aceştia în continuare scot astfel de piese. Unele dintre mesaje devin mai violente sau mai explicite față de cum erau acum 10, 12 ani, când le ascultam eu.
Ada CODĂU: La ce artişti anume te referi?
Lavinia MARCU: Cedry2k, Dragonu AKA47, Sişu Tudor, Underman.
„Ne este foarte dificil, la nivel de societate, dar și la nivel personal să admitem că greșim”
Ada CODĂU: Cum vezi această revizitare a trecutului? Este una documentată, bazată pe o distanţă critică sau este vorba despre o preluare artistică fără cunoaştere aprofundată?
Lavinia MARCU: Eu aș spune că există și una, și alta. Nu orice referire la legionari pe care am regăsit-o în piese sau la alte teme ale trecutului presupune automat și o cunoaștere aprofundată, asta e clar. Uneori, da, e vorba despre o simplă preluare a unor simboluri, a unor personaje istorice, care circulă în spațiul public fără să le înțelegem pe deplin importanța. Dar, în unele cazuri, avem de-a face cu o reinterpretare conștientă, aș spune, și repetată a unor astfel de teme, personaje, simboluri. În cercetarea mea, am încercat să nu pornesc de la premisa că orice menționare a lui Corneliu Zelea Codreanu, a personajelor asociate mișcării legionare sau a oricăror altor figuri implică automat și o adeziune ideologică, altfel spus, de la ideea că oamenii aceștia știu întru totul despre ce este vorba și că au studiat de-a lungul timpului. De aceea, am urmărit mai mult contextul, cât de frecvent apar anumite mesaje, modul în care sunt asociate cu alte teme și cum sunt integrate în discursul contemporan. În unele cazuri, am identificat integrarea asta în discursul contemporan. Unele teme au fost reinterpretate sau recontextualizate, au fost luate anumite teme din trecutul istoric și introduse în discursul pe care îl regăsim în perioada contemporană: despre identitatea națională, despre ortodoxie, despre anticomunism, despre ceea ce presupune contestarea trecutului. Unele teme sunt alese și păstrate, accentuate și altele sunt mai degrabă nediscutate în versuri.
Ada CODĂU: Cum crezi că ar fi indicat să ne raportăm, astăzi, la trecut, în special la cel de dată recentă şi foarte recentă, ca să înţelegem evoluţia şi dinamica actuală a politicii din România?
Lavinia MARCU: Părerea mea este că istoria în sine nu ar trebui să fie tratată ca un repertoriu din care noi să alegem ce ne convine sau ce ne place mai mult. Istoria presupune mai mult decât atât. Pentru a înțelege prezentul, situațiile în care ne aflăm acum, trebuie să ne uităm în trecut și să acceptăm și continuitățile, și rupturile, și realizările, dar și eșecurile. Ne este foarte dificil, la nivel de societate, dar și la nivel personal, să admitem că greșim. Să admitem că personalități, personaje istorice, idoli – din păcate, ne creăm idoli – au greșit cândva. Avem impresia că denigrăm persoana respectivă, dar putem să apreciem în continuare opera unui artist, admiţând, totuşi, că persoana respectivă a făcut, poate, anumite greșeli, poate a acceptat sau poate a promovat, la un moment dat, niște idei extremiste. Aici cred că există pericolul foarte mare: putem să ajungem să justificăm anumite comportamente sau idei doar pentru că au fost promovate sau acceptate de persoane pe care noi le admirăm sau pe care le considerăm valoroase. Este foarte periculos.
Citește și: Programul de Mentorat pentru Jurnalism Rațiu Forum. Apel pentru Aplicații 2027
„E mai important – decât să condamnăm persoanele – să condamnăm mișcarea în sine. Acolo cred eu că e cheia în confruntarea cu trecutul”
Pentru mine, o raportare sănătoasă presupune să admitem, să înțelegem meritele unei persoane sau ale unei perioade istorice, dar fără să transformăm această apreciere într-o justificare a acțiunilor sau a ideilor promovate în perioada respectivă, cum e și cazul extremei drepte. Dacă admirăm niște persoane din punct de vedere religios – spre exemplu, Sfinții închisorilor -, asta nu înseamnă că ar trebui să admitem că ideile lor, promovarea ideilor legionare, ale extremei drepte sunt potrivite. Aceasta mi se pare că este problema cu care ne confruntăm astăzi şi cred că este un subiect foarte important, pentru că unii dintre cei care au fost membri ai Mișcării Legionare au spus, ulterior, că a fost o greșeală și asta mi se pare relevant. Dacă persoana respectivă și-a dat seama în timpul vieții că a fost o greșeală, nu e de condamnat, dar dacă până la finalul vieții a mers cu ideea asta… În acelaşi timp, însă, cred că au putut exista persoane care nu cunoșteau întru totul ceea ce presupune mișcarea. Unii erau tineri, erau elevi, la momentul în care au intrat în Mișcarea Legionară. Depinde cum a fost situația: nu au vrut sau nu au avut șansa să se dezică. Unii poate au murit în închisoare și n-au mai apucat s-o facă. În timpul regimului comunist era greu să recunoști simpla apartenență, dar să mai discuți și despre lucrurile astea… Nu era un subiect comod. Aici e un subiect sensibil, discutabil, pentru că depinde de la caz la caz, de la persoană la persoană, aş zice eu. Nu se poate generaliza. Nu putem să punem pe același plan un tânăr de 17 ani care era într-un cuib legionar dintr-un liceu și la care ajungeau doar fragmente din ceea ce însemna doctrina legionară cu o persoană care poate că a participat la un asasinat politic, ca membru al Mișcării Legionare. Pur şi simplu ar fi nedrept să le punem pe același palier. Dar aici e mai important, decât să condamnăm persoanele, să condamnăm mișcarea în sine, ideea în sine. Acolo cred eu că e cheia în interpretarea trecutului și în confruntarea cu trecutul.
„Naționalismul, tema asta a luptei împotriva imigranților, neîncrederea în democrație și în instituțiile tradiționale democratice, contestarea actualelor elite politice și ideea de pierdere a unor valori tradiționale”
Ada CODĂU: Cum vezi evoluţia extremei drepte în Europa? Care sunt temele, subiectele la care rezonează cel mai mult susţinătorii extremei drepte?
Lavinia MARCU: La nivel european, diferă de la stat la stat, de la caz la caz, dar sunt teme pe care putem să le identificăm în cam toate mișcările sau, mă rog, în partidele care se duc spre extrema dreaptă, astăzi. Avem naționalismul, avem tema asta a luptei împotriva imigranților, ideea de identitate națională, neîncrederea în democrație și în instituțiile tradiționale democratice, contestarea actualelor elite politice și a ceea ce au făcut acestea până în momentul de faţă şi a ordinii politice în sine, precum și ideea asta de pierdere a unor valori tradiționale. Astea mi se pare mie că se regăsesc în cam toate mișcările care se duc spre extrema dreaptă în Europa.
Dar în cazul României avem şi niște forme de raportare la trecut, care sunt integrate în discursul actual. Avem anticomunismul, ortodoxia, cultul unor personaje istorice, ideea asta de sacrificiu pentru națiune. Acestea sunt cumva mai specifice extremei drepte românești. În contextul acesta am considerat eu că şi muzica este importantă. Nu pentru că muzica în sine i-ar transforma pe oameni în susținători ai extremei drepte, ci pentru că prin intermediul muzicii se pot recrea anumite mesaje din trecut despre națiune, despre cine sunt ceilalți. Se pot transmite astfel de mesaje care, ulterior, pot fi preluate și în discursul politic. În lucrarea mea am discutat şi despre cum unul dintre partidele asociate extremei drepte în România are o afinitate pentru tipul ăsta de muzică. Deputații din acest partid (n. r. AUR) au pus în Parlament muzică rap, iar liderul mișcării a făcut live-uri pe rețelele sociale, în care asculta muzica rap a unor artiști. El (n. r. George Simion) a fost oricum foarte conectat la zona asta de când era foarte tânăr, de când făcea evenimentele acelea cu „Uniți în Tricolor”. Chema, atunci, și artiști de muzică rap. Trebuie să fim atenți, pentru că radicalizarea se poate produce și astfel. Nu devii automat extremist, dacă asculți muzică de genul ăsta, dar se pot transmite niște idei treptat, prin simboluri, prin referințe culturale.
„Rolul profesorului nu este să ofere elevilor o versiune confortabilă a trecutului, ci să îi determine să pună întrebări”
Ada CODĂU: Eşti absolventă de Istorie. Cum evaluezi modul în care se predă istoria acum în şcoli, în licee şi chiar şi în universităţi, raportându-te la situaţiile întâlnite şi, în primul rând, la experienţa personală? E o raportare la trecut în cheie nostalgică, o perspectivă edulcorată, poate chiar o istorie contrafactuală? Sau, din contră, istoricii de azi au o distanţă care să le permită o evaluare critică?
Lavinia MARCU: Eu am văzut de-a lungul timpului câte puțin din toate. Din păcate, și în mediul preuniversitar, și în mediul universitar, persistă – în unele locuri mai mult, în altele, mai puțin -lipsa asta de confruntare și de asumare a trecutului. În cazul meu, din fericire, mediul în care am fost formată aici, la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice de la Universitatea Ovidius, a fost unul în care istoria nu a fost prezentată în termeni nostalgici și tind să cred că am fost îndrumată să privesc critic fiecare eveniment, să înțeleg contextul în care s-a produs. Am ajuns la concluzia – și pentru mediul preuniversitar, și pentru mediul universitar – că depinde foarte mult de profesor, depinde de pregătirea pe care o are, de valorile pe care le are și care îi guvernează activitatea didactică.
În calitate de cadru didactic, raportarea mea la istorie a fost mereu una critică şi în fața elevilor. Nu am ascuns niciodată teme pe care poate că alți profesori preferă să nu le discute. Cred că onestitatea este cheia şi că rolul profesorului nu este să ofere elevilor o versiune confortabilă a trecutului, ci să îi determine să pună întrebări, să își caute ei propriile surse, să înțeleagă că istoria este mai complicată. Nu este doar o succesiune de personaje, dintre care pe unele le numim rele, pe altele le numim bune. Trebuie să punem la îndoială propriul trecut și să abordăm și aspecte care ne sunt mai puțin comode.
Citește și: Ministerul Afacerilor Externe și Fundația Rațiu lansează Premiul Rațiu pentru Diplomație
„Este necesar ca tinerii să simtă că munca lor ar putea să aibă un impact concret, că există spațiu pentru inițiativă, pentru creativitate, pentru dezvoltare”
Ada CODĂU: Eşti unul dintre membrii Asociaţiei Studenţeşti HISTORIPOL. Cum s-a născut această asociaţie şi care sunt proiectele, obiectivele sale pe termen scurt şi mediu?
Lavinia MARCU: Sunt chiar membru fondator. Am avut primul mandat de președinte, iar acum sunt vicepreședinte al asociației. Asociația HISTORIPOL a luat naștere la începutul anului 2024, din inițiativa unor studenți. Am pornit de la ideea creării unui spațiu în care studenții pasionați de istorie, de științe politice, de relații internaționale – specializările facultății noastre – să poată avea inițiative, să poată discuta dincolo de cursuri, pentru că mi se pare că ideile, cel puțin la nivelul nostru, între studenți, pot fi dezbătute și discutate mult mai bine în afara orelor de curs. Este alt mediu, altă relaxare în discurs. Ne-am înființat relativ recent față de alte organizații studențești care există deja de 10, de 20 de ani, care s-au afirmat de-a lungul timpului, care au proiecte pe care le derulează de ani de zile. Dar simțeam nevoia asta și eu, și ceilalți membri fondatori și toți cei care au participat la crearea acestei organizații de a avea un spațiu al nostru. Mai ales că multe dintre evenimentele care erau de interes pentru noi se petreceau, de cele mai multe ori, în alte centre universitare. Conferința studențească, spre exemplu, pe care noi n-am avut-o. Dar de când ne-am fondat am reușit să organizăm proiecte și pentru studenți, și pentru elevi. Încercăm să ne implicăm și în partea asta de preuniversitar, să le arătăm elevilor ce înseamnă viața de student. Am organizat, în 2024 şi 2025, „Student pentru o zi” și, apoi, în 2026, am reuşit să ne extidentem, am şi câştigat un grant şi am organizat „Student pentru trei zile”. Timp de trei zile, am adus elevi din regiunea de sud-est a României, deci nu doar din Constanța, care au putut să experimenteze viața de student, în sensul în care au participat la niște mini-cursuri, mini-seminarii, ca să vadă cum s-ar desfășura lucrurile. Au stat la discuții cu noi, în campus, am vizitat Cazinoul împreună. Am vrut să vadă cam ce ar presupune viața unui student, să le clarificăm anumite aspecte și să le satisfacem curiozitățile.
Pe lângă asta, mai avem și concursul de discursuri „Puterea cuvintelor”, dar care n-a fost de la început inițiativa noastră. El se derula deja de mai mulți ani, la inițiativa unui cadru didactic, lect. dr. Georgiana Țăranu. Ulterior ne-am implicat și noi în organizarea acestui concurs, care e dedicat elevilor, în special celor din clasele a XI-a și a XII-a, din regiunea de sud-est. Este un concurs anual şi în fiecare an există o anumită temă. Au fost și teme legate de participarea la vot, de inteligența artificială, de personalități istorice.
Anul acesta, am reușit să organizăm și o conferință dedicată studenților, masteranzilor și doctoranzilor: Conferința Naţională History-Sea, la care au participat aproximativ 60 de persoane din toată ţara şi care a fost un succes. Am obţinut finanţare prin BRD Hub Start. A fost un call susținut de mai multe entități – BRD, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Fundaţia Friends for Friends – și cu ajutorul acestui grant obţinut am reușit, pe tot parcursul anului universitar 2025-2026, să ne desfășurăm activitatea. Dar au fost şi alte proiecte, iar pe viitor sperăm să continuăm cu următoarele ediții ale proiectelor pe care le-am făcut până acum şi să începem şi altele noi.
Ada CODĂU: De ce anume crezi că au nevoie tinerii cu rezultate foarte bune în domeniile lor pentru a-şi dori să devină profesori? Dar cercetători?
Lavinia MARCU: Cred că au nevoie, în primul rând, să fie încurajați, să vadă că aceste profesii pot să devină un parcurs real, că nu sunt doar niște profesii despre care se vorbește frumos. Este necesar ca tinerii să simtă că munca lor ar putea să aibă un impact concret, că există spațiu pentru inițiativă, pentru creativitate, pentru dezvoltare. În ce priveşte partea de cercetare, aici cred că ar trebui să existe acces la resurse, la proiecte, la mentorat, astfel încât un tânăr să aibă posibilitatea de a continua cercetarea și după finalizarea unui program de licență sau de masterat. Sunt foarte mulți tineri bine pregătiți, care ar putea să fie atrași să intre în învățământ sau să continue cercetarea, dar e necesar să afle că există perspectivă pe termen lung. Nu cred că e de ajuns să li se spună că educația este importantă în societate. Ar trebui să existe condițiile prin care să-și poată construi o carieră în domeniu, inclusiv genul acesta de mici oportunități, iar aici mă refer la premii. Recunoașterea micilor realizări din perioada de studenţie şi post studenţie ar putea să conteze. Faptul că vine cineva și îți spune că merită să continui și că ceea ce ai făcut până acum este bine, că munca și cercetarea ta sunt valorificate și că pe viitor ți s-ar putea deschide noi drumuri contează mult. Contează să ştii că nu se termină totul în momentul în care se termină facultatea, în momentul în care primești diploma de licență sau diploma de master.
