Mandatul lui Mircea Geoană de secretar general adjunct al NATO va fi prelungit cu încă un an. Anunțul, făcut de Jens Stoltenberg

Data:

Mandatul lui Mircea Geoană de secretar general adjunct al NATO va fi prelungit cu încă un an. Anunțul a fost făcut vineri, pe Twitter, de secretarul general al Alianței Nord- Atlantice, Jens Stoltenberg.

„Mircea Geoană a fost un excepțional secretar general adjunct al NATO și un mare sprijin pentru mine, personal, într-un moment critic pentru securitatea euro-atlantică. Abilitățile sale politice, expertiza și grația sa sub presiune continuă să fie atuuri puternice pentru Alianța noastră transatlantică. În semn de recunoaștere a serviciilor sale, i-am prelungit mandatul de secretar general adjunct cu un an, până la jumătatea lunii octombrie 2024. Îi mulțumesc lui Mircea pentru dedicarea sa și aștept cu nerăbdare să ne continuăm activitatea împreună”, a precizat Jens Stoltenberg pe Twitter.

Mircea Geoană este Secretarul General Adjunct al NATO începând cu 17 octombrie 2019.

Citește și: Un deputat PSD și unul PNL, discurs identic până la virgulă despre „bunul simț”

Despre Mircea Geoană

Mircea Geoană (născut pe 14 iulie 1958,) este fondatorul Institutului Aspen România. A făcut parte din Boardurile Aspen Institute SUA, Aspen Germania și Aspen Italia.

Geoană a candidat pentru Președinția României în 2009, unde a primit 49,6% din voturi.

A fost președinte al Senatului României între decembrie 2008 și noiembrie 2011 și președinte al Partidului Social Democrat din 2005 până în 2010.

Înainte de cariera sa politică, Mircea Geoană a avut o activitate diplomatică de succes. A fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii la vârsta de 37 de ani, în februarie 1996, fiind cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic românesc. Din 2000 până în 2004, Mircea Geoană a fost Ministrul Afacerilor Externe al României. De asemenea, a fost președinte în exercițiu al OSCE în 2001, iar în 2005 a fost reprezentantul personal al președintelui OSCE în exercițiu pentru Georgia.

Mircea Geoană este membru fondator al Clubului Harvard România – Republica Moldova și al Asociației foștilor studenți ai E.N.A. (Ecole Nationale d’Administration).

Absolvent al Institutului Politehnic și, respectiv, Facultatea de Drept de la Universitatea din București, Mircea Geoană a absolvit în 1992 „Ecole Nationale d’Administration” din Paris, Franța. A absolvit în 1999 programul de leadership executiv al Grupului Băncii Mondiale la Harvard Business School. Este doctor în economie mondială la Academia de Studii Economice din București.

A ținut cursuri la universități majore și think – tank-uri de prestigiu: Sorbona, Harvard, Georgetown, Yale, CUNY, Universitatea din Pittsburg, CSIS, Consiliul Atlantic, GMF, Chatham House, Policy Network, Fundația Friedrich Ebert și este un contributor la New York Times , International Herald Tribune, Atlanticul, Frankfurter Allgemeine Zeitung, El Pais. De asemenea, a fost invitat pe probleme de politică externă la CNN, BBC, PBS, Bloomberg, TV5, Fox Business, ZDF.

Este autorul mai multor cărți: „Politica externă românească la începutul secolului XXI“, „America, Europa și a România”, „Modelul social românesc : drumul către o nouă Românie „,” Încredere”.

Mircea Geoană a fost decorat în decembrie 2000, Comandant al Ordinului Național „Steaua României”, a primit “Legiunea de onoare” în 2002 (Franța) și „Stella della Soliedarita” în 2013 (Italia).

Este căsătorit cu Mihaela. Au doi copii, Ana Maria și Alexandru.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Mircea Geoana alături de Jens Stoltenberg. SURSĂ: Facebook

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un sucevean aflat în arest la domiciliu pentru trafic de droguri a evadat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din...

Stradă surpată în Slănic Prahova. Geologi și specialişti caută explicații| FOTO

Stradă surpată în Slănic Prahova. Specialişti din cadrul Institutului...