După ce a votat pragul pentru abuzul în serviciu, PNL încearcă să scape de vină

Data:

După ce senatorii PNL au votat prag de 250.000 de lei pentru ca abuzul și neglijența în serviciu să fie considerate infracțiune, mai mulți lideri ai partidului au ieșit public cu atacuri la adresa conducerii liberale, dar și cu solicitări privind identificarea „vinovaților” pentru votul de miercuri.

Citește și: Metoda Dragnea revine: prag de 250.000 de lei pentru pedepsirea abuzului în serviciu

Pragul pentru abuzul și neglijența în serviciu a fost adoptat miercuri dimineață în Senat. După ce opinia publică s-a scandalizat, iar seara a avut loc un nou protest în Piața Victoriei, primul care a reacționat a fost ministrul Justiției, membru PNL, care a precizat, într-un comunicat că nu susține acest nivel și că la Camera Deputaților va propune un prag de 9.000 de lei. Necesitatea impunerii unui prag a fost argumentată de Ministerul Justiției printr-o decizie a CCR care ar impune acest lucru.

Citește și: Ministerul Justiției susține că vrea prag de „doar” 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu

A doua zi, liderului grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, a anunțat că a primit „mandat de la premierul Nicolae Ciucă”, președintele liberalilor, pentru a impune pragul de 9.000 de lei.

Citește și: PNL dă înapoi cu pragul pentru abuz în serviciu, dar nu renunță de tot

Alți lideri ai PNL au reacționat dur. Deși și PSD a votat în corpore pentru pragul de 250.000 de lei, la fel ca UDMR, cei care au decontat politic acțiunea sunt mai degrabă liberalii, fapt care a înfuriat pe unii liderii. Alții încearcă doar să mai diminueze din furia publică – proiectul de lege amintește de OUG13, pe care PNL a contestat-o în 2017 – delimitându-se de votul din Senat și căutând vinovați.

Raluca Turcan: „Este o greșeală”

Unul dintre liderii PNL care au reacționat dur a fost Raluca Turcan, care a afirmat pragul de 250.000 de lei este o greșeală.

Citește și: PNL dă înapoi cu pragul pentru abuz în serviciu, dar nu renunță de tot

„Pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu este o greșeală care trebuie corectată la Camera Deputaților. Există două decizii ale CCR care prevăd că este nevoie de un “prag valoric al pagubei” şi o “anumită intensitate a vătămării” dar SOLUȚIA este să fixăm un plafon modic”, a scris deputata din PNL pe Facebook.

Rareș Bogdan: „A fost o mizerie!”

Rareș Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a avut cel mai dur discurs. Europarlamentarul nu este la prima ieșire dură față de pozițiile adoptate în ultima vreme de liberali, criticând inclusiv persoane susținute de președintele Klaus Iohannis, precum ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Citește și: Combinațiile lui Predoiu. Anchete oprite convenabil și conflicte de interese

„Ieri a fost cea mai RUȘINOASĂ zi de când am intrat în nenorocita asta de politică, în urmă cu 4 ani. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu sprijinul si concursul unor oameni din propriului meu partid, neinformati sau lipsiti de o informare minima. Nici un for statutar al PNL nu a luat o astfel de decizie si nici Consiliul Coalitiei in formatul sau firesc. A fost o mizerie fără seaman!”

Acesta a mai scris pe Facebook că cei care au inițiat această propunere de lege nu au făcut nicio afirmație publică.

„Culmea e că principalii promotori și inițiatori din cadrul Coaliției de Guvernare stau pitiți și tac ticălos. Unii au inițiat si au insistat pe inițiere, alții au tăcut maiestuos si de neînțeles, doar ca sa fie linișteee!!!!! Să o ia naiba de liniște! Vom muri politic în liniște, dacă continuăm așa! Unii au scris, iar soldățeii de teracotă au executat. Răul a fost făcut”.

Rareș Bogdan pune la îndoială decizia CCR

Rareș Bogdan și-a continuat mesajul spunând că reacția nervoasă a societății civile și a presei a fost una corectă.

„La Bruxelles s-au aprins beculețele roșii, din nou. Societatea Civilă și Presa au reacționat nervos și corect, înspăimântați pe bună dreptate. Un partid, plus un plecat din acel partid au fost readuși pe teren pe o temă preferată, singura in care sunt antrenați sa combată. Toate acestea cu un popor destul de mimetic, care privește de câteva zile bune la ce se întâmplă in Israel si in Franța. Moment perfect!”

PNL-istul scrie că așteaptă ca inițiatorii să-și ceară scuze sau măcar să explice motivul demersului lor, dar a susținut că pragul de 9000 de lei era oricum unul foarte mare pentru majoritatea oamenilor.

„Astept in continuare să scoată capul de la cutie adevărații promotori si inițiatori, să își ceară scuze sau pur și simplu să își explice demersul. Și încă ceva: pentru un om de rând, simplu, cu resurse modeste de existență, pragul de 9000 lei este mare! Foarte mare. Nesimțit de mare. Adică abuzul care produce o pagubă de 8999 lei nu mai este abuz?”

Rareș Bogdan și-a încheiat mesajul de pe pagina sa personală de Facebook spunând că CCR nu a luat o decizie corectă.

„Faptul ca CCR se dovedeste încă o dată ticăloasă nu mai este o surpriza pentru nimeni. De două ori a anulat demersul tăierii pensiilor speciale în 2020, cu largul concurs al Avocatului Poporului, apoi a introdus obligativitatea unui prag la HOȚIE, un prag ce urmează a fi stabilit in Parlament. Tare! Excepțional. Ca la noi, la nimenea”.

Robert Sighiartău: „Decizia s-a luat fără consultarea forurilor”

Și deputatul Robert Sighiartău a încercat să se delimiteze de votul din Senat. Acesta a spus că este împotriva pragului de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu și că vrea modificarea acestuia.

„Sunt împotriva pragului de 250.000 de RON pentru abuzul în serviciu! Oriunde s-a luat această decizie, ea s-a luat fără consultarea forurilor statutare ale PNL. Am cerut colegilor din conducerea Parlamentului convocarea comisiei Juridice a Camerei Deputaților pentru modificarea pragului. Dacă decidem că nu e abuz, sub pragul de 50.000 de euro daună, înseamnă că nu protejăm oamenii obișnuiți de abuzurile funcționarilor publici”.

Cristian Băcanu: „Decizia nu are logică”

De altfel, cele mai dure reacții au venit de la deputații PNL. Senatorii, cei care au votat pragul asumat, de fapt, de toată conducerea PNL, potrivit surselor PRESShub, nu au mai comentat public votul, după ce reacția publică a fost tot mai vehementă.

Astfel, deputatul Cristian Băcanu a cerut conducerii PNL să spună deschis cine a avut ideea acestui prag și cine l-a promovat în Senat.

„Lansez un apel către toți colegii de partid care s-au legitimat în ultimii ani prin votul cetățenilor României și mai ales a celor care ocupă astăzi o funcție în Partidul Național Liberal sau în administrația centrală sau locală, în frunte cu vicepreședinții, președinții de organizații, primarii, consilierii locali și județeni și parlamentari. Vremea tăcerii, a resemnării și a respectării voinței impuse a trecut; suntem datori față de oameni, suntem datori față de mediul de afaceri și de partenerii noștri internaționali, suntem datori față de activul de partid.

Îi îndemn așadar pe toți colegii să vină în forurile de conducere ale partidului și să ne spună direct și cinstit care au fost reacțiile românilor în momentul în care au aflat că decizia unui număr restrâns de oameni din conducerea PNL, neasumată încă de nimeni, a fost aceea de a susține un prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu.

Consider că această decizie nu are nicio legătură cu valorile și principiile promovate și apărate de Partidul Național Liberal.

De aceea, îi îndemn pe toți colegii mei, ca împreună să cerem conducerii să ne explice cum s-a ajuns în situația ca doar 1-2 persoane să decidă pentru întregul partid?”, a precizat Cristian Băcanu. (Citește textul integral aici).

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis are și susținerea Turciei | Revista22

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis...

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...