Într-un proces considerat de referință privind riscurile rețelelor sociale pentru copii și adolescenți, compania Meta, proprietara Facebook și Instagram, a ajuns la un acord cu statele americane care au dat-o în judecată. Potrivit documentelor depuse la instanță, Meta va plăti statelor până la 16,68 miliarde de dolari și se angajează să introducă schimbări importante în modul în care își protejează utilizatorii minori.
Un grup de state americane acuză Meta că și-a conceput în mod deliberat platformele Facebook și Instagram astfel încât să creeze dependență în rândul tinerilor, ceea ce ar favoriza apariția anxietății, depresiei și chiar a comportamentelor suicidare. În plus, 29 de state susțin că firma a colectat ilegal date personale ale copiilor.
Meta impune în prezent o vârstă minimă de 13 ani pentru utilizarea rețelelor sale sociale, însă criticii afirmă că această limită putea fi ocolită relativ ușor.
Înaintea procesului, reclamanții susțineau că Meta ar putea fi obligată la plata unor despăgubiri de până la 1.400 de miliarde de dolari, în timp ce statele americane vehiculaseră o sumă de aproximativ 200 de miliarde de dolari.
Două ore pe zi pentru minori
Acordul a fost încheiat în timp ce procesul, urmărit cu mare interes, se afla deja în desfășurare la un tribunal federal din California. Dezbaterile pe fond începuseră cu doar o săptămână înainte. Potrivit înțelegerii, utilizatorii cu vârsta sub 18 ani vor avea în SUA, în mod implicit, o limită de două ore pe zi pentru folosirea platformelor Meta. Accesul va fi blocat, de asemenea, între miezul nopții și ora 06:00. Ambele restricții vor putea fi ridicate doar de părinți.
Minorii nu vor mai putea vedea nici numărul de aprecieri („like-uri”) primite de o postare și nu vor mai avea acces la filtrele de înfrumusețare. Notificările vor fi dezactivate între 22:00 și 07:00, precum și în timpul programului școlar. Dacă și alte platforme de socializare vor adopta reguli similare, limita zilnică pentru utilizatorii minori ai serviciilor Meta ar putea fi redusă chiar la o oră.
Meta trebuie să schimbe modul în care funcționează platformele
Acordul nu se limitează la restricții de timp, ci impune și modificări ale modului în care funcționează Facebook și Instagram. Meta va trebui să le ofere adolescenților posibilitatea de a utiliza un flux de conținut nepersonalizat, în care postările nu sunt selectate și ordonate de algoritm în funcție de interesele individuale ale utilizatorului. Scopul este limitarea fenomenului de „scrolling” fără sfârșit.
Platformele vor trebui, de asemenea, să îi încurajeze activ pe adolescenți să ia pauze după o anumită perioadă de utilizare și să îmbunătățească mecanismele de verificare a vârstei, pentru a împiedica accesul copiilor la platforme sau la conținut destinat unor categorii de vârstă mai mari.
Meta va trebui să reacționeze, de asemenea, în termen de șase ore la 90% dintre notificările privind conținutul potențial dăunător.
Compania a declarat într-o postare pe blog că acordul se bazează pe eforturile sale de până acum pentru a sprijini părinții și adolescenții și că, împreună cu procurorii generali ai statelor americane, dorește să stabilească „un nou standard pentru industrie” în ceea ce privește siguranța tinerilor pe platformele Meta.
Acordul trebuie aprobat de instanță
Potrivit procurorului general al Californiei, acordul trebuie încă aprobat de instanță. Meta a respins acuzațiile și a insistat că se angajează să protejeze utilizatorii minori.
Procesul este unul de referință deoarece, pentru prima dată, un tribunal federal urma să se pronunțe asupra unor acuzații de această amploare formulate împotriva Meta la nivel federal.
De ce a preferat Meta o înțelegere „în afara instanței”?
Meta nu a acceptat înțelegerea pentru că o înfrângere era inevitabilă, ci pentru că riscul de a-l continua devenise prea mare. Compania pierduse mai multe bătălii procedurale, procesul scotea la iveală mărturii și documente potențial compromițătoare, iar un verdict nefavorabil putea însemna nu doar despăgubiri de ordinul zecilor sau sutelor de miliarde de dolari, ci și obligația de a schimba fundamental modul în care funcționează Facebook și Instagram pentru minori.
Prin acord, Meta plătește până la 16,68 miliarde de dolari și acceptă restricții majore, dar evită o recunoaștere a vinovăției și, mai ales, un precedent judiciar care ar fi putut alimenta miile de alte procese împotriva companiei.
Și alte companii sunt vizate
Meta nu este singura companie de tehnologie care se confruntă cu astfel de procese. Compania-mamă a Google, Alphabet, proprietarul TikTok, ByteDance, și Snap sunt vizate, la rândul lor, de mii de acțiuni în justiție intentate de state americane, districte școlare și persoane fizice.
O parte dintre aceste procese sunt reunite în fața unei judecătoare federale din Oakland, iar un alt proces se desfășoară din iulie la Nashville. Într-un prim caz, un district școlar din Kentucky a ajuns deja la un acord cu cele patru companii de tehnologie, care au acceptat să plătească împreună 27 de milioane de dolari.



