Mihăilă: ”Chiar dacă cazurile de COVID 19 au crescut, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta formă severă de boală”

Data:

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă susține că valul patru al pandemiei de COVID-19 va fi unul al persoanelor care nu s-au vaccinat, arătând că sub 1% din cei imunizaţi au contractat boala.

„Ne pregătim de valul patru încă de la finalul valului trei. Atunci când am modificat ordinul pentru redeschiderea spitalelor, am solicitat spitalelor şi direcţiilor de sănătate publică să ataşeze un plan de revenire a numărului de paturi destinate pacienţilor COVID la un număr mai mare, dacă se observă o recrudescenţă a cazurilor. Dar aici vorbim de situaţia nefericită în care avem mulţi pacienţi spitalizaţi. Ce trebuie să fim conştienţi este că şi în aceste ţări în care, într-adevăr, numărul de cazuri a crescut, nu a crescut semnificativ sau nu atât de mult ca în valurile anterioare numărul spitalizărilor şi numărul deceselor. Practic, chiar dacă cazurile au crescut, persoanele vaccinate nu au risc de a dezvolta formă severă de boală”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă,la postul Digi 24.

Potrivit acestuia, nu există riscul de a dezvolta o formă severă de COVID-19, dacă cei care au trecut prin boală se vor vaccina.

„Cred că sub un procent dintre persoanele vaccinate s-au îmbolnăvit, cel puţin din datele pe care le-a transmis CNCAV. Ce ştim este că, de exemplu, din pacienţii infectaţi cu tulpina Delta avem trei decese confirmate la ultima raportare a INSP şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat. Acest val patru va fi, de fapt, un val al nevaccinaţilor, aceştia vor fi principalii afectaţi”, a adăugat Ioana Mihăilă.

Un număr de 44 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 18.800 de teste, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...