Municipiul Tulcea a pierdut peste 8.000 de locuitori într-un deceniu

Data:

Municipiul Tulcea a înregistrat o pierdere de peste 8.000 de locuitori în ultimii zece ani, conform datelor parțiale ale recensământului din 1 decembrie 2021, publicate de INS. Astfel, populația municipiului Tulcea se ridica, în urmă cu mai bine de doi ani, la peste 65.600 oameni.

Cele patru orașe din județul Tulcea, Babadag, Isaccea, Măcin și Sulina au suferit modificări în ceea ce privește numărul de locuitori, în perioada 2011-2021. Astfel, din cele menționate anterior, doar orașul Babadag, al doilea cel mai populat după Tulcea, a înregistrat o creștere de aproximativ 300 de locuitori, de la peste 8.900 locuitori în 2011, la peste 9.200 de oameni, după un deceniu.

Citește și: Cinci lecții pe care lumea le-ar putea învăța după un an de razboi în Ucraina

De asemenea, Măcin, situat la 80 km de Tulcea și doar câțiva kilometri de Brăila și Galați, a înregistrat cu aproximativ 1.000 de locuitori mai puțin decât în 2011, fiind orașul care a raportat cea mai scădere din județ, după municipiul Tulcea. Prin urmare, populația Măcinului se ridica, în urmă cu doi ani, la peste 7.200 de oameni, conform datelor INS.

Continuarea, în Info Sud-Est!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Facebook Primăria Tulcea)

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Condamnare simbolică în dosarul de șpagă de la UMF Iași | Ziarul de Iași

Condamnare simbolică în dosarul de șpagă de la UMF...

Ouă vopsite de Paște? Protecţia Consumatorilor avertizează | Monitorul de Botoșani

Ouă vopsite de Paște? Protecţia Consumatorilor avertizează asupra faptului...