Coridorul Vertical: gazul ca armă politică americană

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

SUA ar vrea să preia alimentarea Europei de Est cu gaz adus de peste ocean, iar strategia implică și presiuni politice. Coridorul Vertical este doar unul dintre instrumentele investitorilor americani.

Veniturile din Coridorul Vertical pot consolida statutul de centru energetic fizic și comercial pentru România, în fond ideea a fost lansată acum zece ani de directorul Transgaz, Ion Sterian, aflat în această funcție din 2013.

Se numește vertical fiindcă e vorba despre transportarea gazelor de la Sud la Nord, adică dinspreAzerbaidjan, dar și gaze naturale lichefiate (GNL) americane de la terminalele din Grecia și Turcia. Ideea acestui Coridor Vertical a stat în adormire până în 2022 când a început invazia rusă în Ucraina, iar Moscova a oprit livrările către Bulgaria, după ce Sofia a refuzat să plătească în ruble. Apoi, în 2024, Grecia a pus în funcțiune terminalul plutitor de la Alexandroupolis. Operatorii de transport din Grecia (DESFA), Bulgaria (Bulgartransgaz), România (Transgaz) și Ungaria (FGSZ) au relansat Coridorul Vertical în decembrie 2022, doi ani mai târziu s-au asociat ideii Slovacia, R. Moldova și Ucraina, iar în 2026 au venit Serbia și Macedonia.

Gazul rusesc continuă să alimenteze UE

Infrastructura de bază este conducta Transbalcanică folosită până nu demult pentru aducerea gazului rusesc în Europa de Est și care trece prin Ucraina-Moldova-România-Bulgaria-Turcia/Grecia. În 2021 au trecut prin această conductă circa 20 de miliarde de metri cubi de gaz, în 2023 cantitatea s-a redus drastic la 0,8 miliarde mc, după ce Gazprom a mutat cea mai mare cantitate de gaz în gazoductul TurkStream, care are două brațe: (i) segmentul submarin care pleacă din Anapa în Krasnodar traversează 930 de kilometri pe fundul Mării Negre până în Vestul Turciei la Kıyıköy; (ii) segmentul terestru care pleacă din Kıyıköy și merge spre Bulgaria unde se conectează la Balkan Stream și traversează Bulgaria, Serbia, Ungaria (punctul principal de destinație).

După oprirea tranzitului rusesc prin Ucraina, TurkStream a rămas singura rută activă prin conducte pentru exportul de gaze rusești direct către Uniunea Europeană. În schimb, a crescut cantitatea de gaz rusesc lichefiat transportat pe mare de la terminalele din Arctica ale Rusiei. Spre exemplu, în primele luni ale acestui an, cantitatea gazelor lichefiate rusești aduse în Europa a crescut cu aproape 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (The Moscow Times, 13 iulie 2026). Principalii importatori sunt Franța, Belgia și Spania. Totuși, UE interzice din ianuarie 2027 importurile de gaze lichefiate din Rusia, iar din septembrie 2027 și importul de gaze terestre.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Explainer: Coridorul Vertical și cum se schimbă harta energetică a Europei de Sud-Est

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related