Trei societăți comerciale din România figurează în prezent în Registrul Comerțului cu asociați fiduciari, iar în cazul a două dintre ele identitatea beneficiarilor reali ai acțiunilor nu este cunoscută public. Informația reiese dintr-un răspuns oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), obținut de NewsCenter.ro, care a analizat documentele celor trei companii și modul în care acestea utilizează contractele de fiducie.
Potrivit ONRC, la data de 12 iunie 2026 existau doar trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari. Este vorba despre Bin Go Solutions SRL (fosta Rosal Grup), Blue Planet Services SA și Tiragram SRL. Dacă în cazul Tiragram documentele indică expres societatea în beneficiul căreia sunt deținute părțile sociale, la celelalte două firme persoanele în numele cărora sunt exercitate drepturile aferente pachetelor majoritare de acțiuni nu apar în documentele publice consultate de publicație.
Moștenirea lui Prigoană, ascunsă după acționari fiduciari
Investigația NewsCenter.ro arată că mecanismul fiduciei a fost folosit încă din 2015 la fosta Rosal Grup, companie fondată de Silviu Prigoană și redenumită ulterior Bin Go Solutions. În prezent, o parte importantă din capitalul societății este deținută prin contracte de fiducie de avocatul Dan Gabriel Găman și de avocatul Cătălin Adrian Manciu, însă documentele analizate nu indică beneficiarii acestor contracte.
Un sistem similar apare și la Blue Planet Services, compania care a preluat o parte din activitatea fostei Rosal și care derulează contracte de salubritate cu autorități locale. Documentele societății arată că acționarul majoritar figurează în calitate de asociat fiduciar, fără ca beneficiarul contractului de fiducie să fie identificat public. NewsCenter.ro a solicitat explicații reprezentanților companiei și avocatului care figurează ca proprietar fiduciar, însă până la publicarea investigației nu a primit răspunsuri.
Ce spune Registrul Comerțului
ONRC amintește însă că existența unui contract de fiducie nu înlătură obligațiile prevăzute de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, toate persoanele juridice fiind obligate să declare beneficiarul real. Totodată, Codul civil prevede că aceste contracte trebuie înregistrate la organul fiscal competent și înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru a deveni opozabile terților.
Mai multe amănunte în investigație de pe NewsCenter.ro.



