Carmen Mara Paraipan, fostă consilieră superioară în cadrul Direcției Autorizații de Construire, Reglementări Tehnice și Mediu (DACRTM) din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a depus o plângere prealabilă prin care cere revocarea ordinului de destituire din funcția publică, emis pe 20 aprilie 2026, și reintegrarea sa. Femeia susține că măsura reprezintă o represalie pentru activitatea sa de avertizor de integritate desfășurată începând cu anul 2022.
Potrivit documentului, Paraipan a depus, în calitate de avertizor în interes public conform Legii 361/2022, mai multe sesizări la Agenția Națională de Integritate (ANI). Astfel, în iulie 2024, a sesizat demolarea fără autorizație a clădirii de călători din Gara Deva, sesizare transmisă și către Inspectoratul de Stat în Construcții, care a confirmat ulterior oprirea lucrărilor.
În mai 2025, a sesizat un posibil caz de incompatibilitate al unei directoare din minister. Este vorba de Mihaela Mocanu, director în MTI.
În octombrie 2025, a sesizat ANI despre lipsa sancționării unei alte directoare din minister, în pofida unui raport al agenției care constatase deja o stare de incompatibilitate a acesteia, rămas definitiv.
ANI i-a confirmat calitatea de avertizor de interes public și a comunicat că a solicitat ministerului emiterea actului administrativ de destituire a directoarei vizate, lucru care nu s-a întâmplat, conform unui răspuns ulterior al Compartimentului Anticorupție din MTI. Era vorba despre Gabriela Murgeanu, director DACRTM, sancționată de inspectorii agenției.
Sesizarea la DNA împotriva fostului ministru
Nemulțumită de faptul că fostul ministru interimar Ciprian-Constantin Șerban (foto) nu a dispus destituirea directoarei vizate de raportul ANI, Paraipan a depus, în martie 2026, o sesizare la Direcția Națională Anticorupție, reclamând un posibil abuz în serviciu al ministrului. DNA i-a confirmat că sesizarea a fost trimisă către secția specializată în infracțiuni asimilate celor de corupție.
Femeia mai afirmă, citând declarații ale secretarului general al ministerului, că fostului ministru i-ar fi fost aplicată o amendă de către ANI pentru lipsa de răspuns către instituție, iar ulterior s-ar fi încercat strângerea sumei respective prin contribuții ale unor angajați din minister — episod care, spune ea, nu mai are relevanță practică din moment ce ministrului i-a fost între timp aprobată demisia.
Procedura disciplinară și destituirea
Paraipan susține că, după sesizările din octombrie 2025, împotriva sa au fost depuse trei plângeri la Comisia de Disciplină a ministerului, considerate de ea lipsite de bază factuală, care au condus la raportul Comisiei de Disciplină din 20 aprilie 2026 și, în baza acestuia, la ordinul de destituire. Ea a beneficiat de asistență juridică gratuită din partea Baroului București pe parcursul procedurilor disciplinare.
Femeia menționează că nu este la prima formă de presiune resimțită: în 2023 ar fi fost deja mutată temporar la altă direcție din minister, măsură suspendată atunci de instanță, care i-a recunoscut calitatea de avertizor de interes public, deși acțiunea de fond a fost ulterior pierdută din motive procedurale.
În plângerea prealabilă, Paraipan invocă prevederile Legii 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public și solicită revocarea integrală a ordinului de destituire, precum și reintegrarea în funcția deținută anterior.
Contracte suspecte
Tribunalul București a constatat în urmă cu 3 ani că un avertizor de integritate de la Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, a fost supus la represalii după ce a denunțat posibile acte de corupție. Avertizorul a pus pe masa procurorilor DNA două contracte suspecte de fraudă, acordate fără licitație unei companii controversate. Drept răsplată, Ministerul Transporturilor, deși se plânge de lipsa de specialiști, a transferat-o la ordinul ministrului PSD la o altă direcție. “De la momentul când am sesizat prima dată secretarul de stat (…) au început presiuni asupra mea (…) a început șefa mea să mă supună unei hărțuiri la locul de muncă”, declara Carmen Mara Paraipan, în urmă cu 3 ani, reporterilor de la Context.
(FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea)



