Nicolae Ciucă: Completăm pachetul de protejare a economiei cu măsuri destinate marilor consumatori energetici

Data:


Aprobarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat în valoare de 1,5 miliarde de euro face posibilă sprijinirea întreprinderilor din sectoare și subsectoare expuse unui risc de relocare, ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice, începând cu anul 2022.

„Completăm pachetul de protejare a economiei de efectele creșterii prețurilor la energie cu măsuri destinate marilor consumatori energetici.

Am început acest demers în luna februarie, printr-un Memorandum aprobat în Guvern, în contextul creșterii accentuate a prețului energiei și pentru a continua această schemă de ajutor de stat care și-a dovedit eficiența în perioada 2019-2021”, a anunțat, luni, premierul Nicolae Ciucă.

”Factor decisiv pentru creșterea competitivității acestor companii!

Ajutorul de stat se va acorda sub forma unor subvenții financiare nerambursabile, iar resursele necesare vor fi asigurate din fondurile alocate Ministerului Energiei.

”Susținerea activității marilor consumatori de energie este factor decisiv pentru creșterea competitivității acestor companii și pentru păstrarea locurilor de muncă din aceste sectoare de activitate cu o contribuție importantă pentru economia românească”, mai spune premierul.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...