Nicușor Dan, prima participare la plenul CSM: „Sunt curios pe cine propuneți” pentru anchetarea magistraților

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Președintele Nicușor Dan a participat, pentru prima dată, la o ședință a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), concentrându-se pe desemnarea procurorilor care vor ancheta magistrați. Discuția a scos la iveală zeci de dosare vechi de peste cinci ani și un deficit de procurori și resurse la Secția de urmărire penală a Parchetului General (PG).

Gestul președintelui vine după ce acesta a fost invitat de mai multe ori de conducerea Consiliului, invitații care au fost declinate, cel mai probabil având în vedere momentele sensibile alese de CSM, cum ar fi dezbaterile pe legea pensiilor magistraților sau pe legea unică a salarizării.

Președintele a precizat încă de la început că-l interesează doar primul punct de pe ordinea de zi, respectiv desemnarea unor procurori aleși de procurorul general Cristina Chiriac pentru a ancheta magistrați. „Este un punct care mă interesează. Imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți. (…) Corupția, în general, e parte din strategia națională de apărare. Sunt curios, doamnă procuror general, pe cine propuneți”, a declarat Dan.

Citește și: Mită pentru operații la Spitalul Militar din Constanța. Doi medici, acuzați că au luat șpagă de la pacienți — averi de sute de mii de euro

Zeci de dosare vechi de 5 ani

Chiriac a răspuns că are trei propuneri. Doi procurori de la PG și unul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. „Am căutat procurori care să dea dovadă de echilibru. I-am găsit, sunt într-o căutare permanentă de procurori în PG. Din cele 14 locuri, doar trei sunt ocupate la acest moment. Este nevoie să ne completăm schema”, a răspuns Chiriac.

Dan a întrebat-o apoi pe Chiriac care este numărul de dosare soluționate sau aflate în așteptare în ultimul an în cazul secției care se ocupă de anchetarea magistraților. „Nu vă pot spune exact, în acest moment, numărul de dosare aflate în instrumentarea Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului General, dar sunt procurori care au în lucru și 40-50 de dosare care au ca obiect infracțiuni săvârșite de magistrați, ceea ce este un număr foarte mare și greu de gestionat, lucru care duce la o lipsă de eficiență în investigarea acestui gen de infracțiuni”, a arătat Chiriac.

Întrebată cât de vechi sunt aceste dosare, Chiriac a spus că, estimativ, 20 de dosare au peste 5 ani.

Problema legislativă

Vicepreședintele CSM, Bogdan Staicu, a continuat și a susținut că degeaba desemnăm un număr suficient de procurori în această secție, dacă nu se gândesc și la celelalte resurse necesare, respectiv polițiști și resurse tehnice și financiare. „În plus, aceste cercetări ar trebui făcute de parchetele specializate, care au deja toate aceste resurse”, a declarat Staicu, cu referire la DNA, fosta unitate de parchet care ancheta judecători și procurori, dar care de mai bine de 8 ani a rămas fără această competență în urma modificărilor la legile justiției făcute de Cătălin Predoiu.

Președintele Dan a completat că aceasta este o problemă legislativă și administrativă. „Eu cred că e un moment bun, după instalarea noului guvern, indiferent care va fi acesta, să discutăm despre resurse și despre relația cu Poliția. Cred că am ajuns cu toții la experiența și maturitatea necesare pentru a discuta cu cărțile pe masă această problemă și sunt un susținător al eficientizării relației dintre parchet și poliție”, a mai declarat Dan, după care a plecat din ședință.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, propunerea României pentru premiile Oscar 2027

„Fjord”, scris și regizat de Cristian Mungiu, este propunerea...

Reportaj | Istria, între sete, sare și mare. Lecția Piranului pentru o Europă fără apă

De la cisternele ingenioase din Piran și salinele care...