Nicuşor Dan, şedinţă cu autorităţile, sâmbătă, la Constanţa, după incidentul cu drona marină care a explodat în port

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru sâmbătă o şedinţă de lucru dedicată analizării incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanţa şi în largul Mării Negre, precum şi evaluării măsurilor necesare pentru consolidarea apărării şi securităţii pe litoralul românesc, a anunțat Administraţia Prezidenţială.

Şedinţa va avea loc la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică şi Observare (BREO) „CALATIS” din Constanţa.

La reuniune vor participa reprezentanţi ai principalelor instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării naţionale.

În cadrul şedinţei vor fi analizate circumstanţele incidentului, implicaţiile acestuia asupra securităţii naţionale şi regionale, precum şi măsurile necesare pentru întărirea capacităţilor de supraveghere, prevenire şi răspuns la ameninţările din zona Mării Negre, informează Administraţia Prezidenţială.

Citește și: O dronă maritimă a explodat în Portul Constanța. MApN: Este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina

Citește și: Cine trebuia să oprească drona ajunsă până la Dana 78? MApN pasează responsabilitatea către Autoritatea Navală Română

(Sursa foto: Administrația Prezidențială)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related