Expoziția No Mafia Memorial este o inițiativă civică independentă determinată de mișcarea antimafia din Sicilia. Proiectul este coordonat de Centro Impastato (Centrul Sicilian de Documentare „Giuseppe Impastato”), primul centru de cercetare asupra mafiei fondat în Italia în 1977 de către Umberto Santino și Anna Puglisi. Purtând numele activistului Peppino Impastato — ucis de Cosa Nostra în 1978 — acest ONG luptă de aproape o jumătate de secol pentru educarea publicului, păstrarea memoriei victimelor și demascarea legăturilor dintre crima organizată și putere. Prin transformarea spațiului istoric Palazzo Guli de pe Via Vittorio Emanuele, ONG-ul a creat un spațiu, finanțat autonom, unde în documentele de arhivă, imagini din presă despre crime și violențe și mărturiile dureroase devin o formă de rezistență împotriva fricii și tăcerii.
Departe de a fi un muzeu convențional sau o atracție turistică ce romantizează fenomenul, spațiul prezintă istoria întunecată a Siciliei, de la primii bandiți feudali și afacerile internaționale cu droguri, până la asasinatele magistraților Giovanni Falcone și Paolo Borsellino.
Origini
Rădăcinile mafiei clasice se regăsesc în structurile feudale ale Siciliei secolului al XIX-lea, unde marii moșieri (latifondisti) foloseau bandiți armați ca pologi și paznici (bravi) pentru a-și proteja domeniile. Cu ajutorul, aceștia lor terorizau populația rurală și colectau taxe. După unificarea Italiei din 1862, acest sistem s-a transformat treptat într-o rețea paralelă de putere. La început, mafia acționa ca un intermediar neoficial în afacerile de pe piața neagră, garantând tranzacțiile în schimbul unei taxe de protecție. Cu timpul, această mediere s-a transformat în extorcare pură (pizzo), iar după al Doilea Război Mondial, rețelele de bandiți, precum cea a faimosului Salvatore Giuliano, au fost instrumentalizate politic de mișcările separatiste și de partidele aflate la putere pentru garantarea voturilor și menținerea controlului social.
După debarcarea aliaților, Mișcarea pentru Independența Siciliei (MIS) și Armata Voluntară (EVIS) au colaborat cu acesta, numindu-l colonel. Giuliano a trimis inclusiv scrisori președintelui american Harry Truman cerând sprijin. Pisciotta (locotenentul lui Giuliano) a declarat că, după amnistie, bandiții au avut legături cu Partidul Monarhic și Democrația Creștină. Aceștia le-ar fi promis libertatea în schimbul voturilor, promisiuni care au dus direct la trimiterea lui Giuliano să tragă în mulțime la masacrul de la Portella della Ginestra (1 mai 1947).
După această perioadă, mafia siciliană a abandonat banditismul rural și s-a reconfigurat, infiltrându-se adânc în aparatul politic și administrativ regional. Prin controlul strict al contractelor publice din perioada reconstrucției postbelice și prin monopolizarea noilor rute internaționale ale pieței negre, Cosa Nostra s-a transformat dintr-o rețea de intermediari agrarian-feudali într-un cartel financiar modern, capabil să dicteze regulile economiei italiene pentru următoarele decenii.
20 de ani de crime și masacre; a acționat mafia singură?
Expoziția se deschide cu asasinarea procurorului-șef Pietro Scaglione și a șoferului său Antonino Lo Russo pe 5 mai 1971, și se încheie cu atentatul din Via D’Amelio din 19 iulie 1992, în care au fost uciși magistratul antimafia Paolo Borsellino și cinci membri ai escortei sale.
În cei peste douăzeci de ani de violență mafiotă, de la conflictele interne din anii ’80 până la crimele și masacrele menite să decimeze clasa conducătoare au fost uciși diverși magistrați precum și polițiști, oameni de afaceri, jurnaliști și politicieni.
Au fost doar crime de tip mafiot? Despre unele dintre ele se presupune că au fost crime de stat; există anchete și procese în curs atât pentru atentatul din Via D’Amelio, cât și pentru pactul stat-mafie.
Toate acestea au generat însă un efect de recul: apariția unui număr tot mai mare de colaboratori ai justiției, adoptarea unor legi stricte antimafia, organizarea Maxiprocesului, dar și mobilizarea societății civile au dus la o scădere a acțiunilor mafiei.
Maxiprocesul din Palermo (1986–1992) rămâne cea mai amplă și decisivă acțiune judiciară desfășurată vreodată împotriva mafiei siciliene, marcând punctul în care Statul italian a dovedit juridic existența structurii piramidale a Cosa Nostra. Desfășurat într-un tribunal de înaltă securitate special construit (Aula Bunker), procesul a adus în fața instanței 475 de acuzați, de la executanți până la marii șefi ai clanurilor. Ancheta a vizat peste 8.000 de pagini și a fost condusă de celebrul Pool Antimafia, format din Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, și s-a bazat pe mărturiile istorice ale primilor mari colaboratori ai justiției, în frunte cu Tommaso Buscetta.
Validat definitiv de Curtea de Casație în ianuarie 1992, procesul s-a încheiat cu un verdict devastator pentru rețeaua infracțională: 346 de condamnări, cumulând peste 2.600 de ani de închisoare și 19 pedepse pe viață aplicate liderilor absoluți ai mafiei, precum Salvatore Riina și Bernardo Provenzano. Deși a declanșat o ripostă extrem de violentă din partea Cosa Nostra, culminând cu atentatele tragice din 1992 în care Falcone și Borsellino și-au pierdut viața, Maxiprocesul a spulberat mitul invincibilității mafiei și a pus bazele legislației moderne antimafie.
Azi, aeroportul Internațional din Palermo le poartă numele celor doi magistrați simbol, fiind denumit oficial Aeroportul Falcone-Borsellino.
Lupta împotriva Cosa Nostra nu s-a purtat în izolare, ci a fost dusă de vizionari care au plătit cu viața înainte ca termenul „Antimafia” să devină un simbol național. Înainte ca atentatele din 1992 să zguduie lumea, magistrații Cesare Terranova și judecătorul francez Pierre Michel au tras primele semnale de alarmă, înțelegând structura secretă a mafiei și conexiunile ei internaționale. Aceștia nu au fost doar predecesori și mentori pentru Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, ci și aliați apropiați.
Cesare Terranova a fost asasinat la Palermo pe 25 septembrie 1979. Se afla în mașină, la doar câțiva pași de casă, alături de garda sa de corp, sergentul Lenin Mancuso, când doi ucigași au deschis focul asupra lor. Execuția a fost ordonată de șefii „Cupolei” (conduși de clanul Corleonezilor), deoarece Terranova urma să preia funcția de Judecător Instructor și reprezenta o amenințare directă pentru Cosa Nostra. Pierre Michel a fost asasinat la Marsilia pe 21 octombrie 1981, în timp ce se întorcea acasă pe motocicletă.
Rețeaua Globală a Drogurilor
În anii ’70 și ’80, Sicilia a devenit rafinăria de heroină a lumii. Hartă cu hartă, memorialul explică conexiunile dintre laboratoarele din Palermo cu cele din Marsilia și piața din Statele Unite prin celebra rețea „Pizza Connection”, condusă de diverși lideri ai mafiei.
Începuturile implicării Siciliei în traficul de droguri datează încă din anii ’50, primele 6 kg de heroină fiind confiscate la Alcamo în 1952. Între 1951 și 1961, peste 371 kg de heroină au fost mutate din Sicilia spre SUA de către clanurile siciliene. Insula a devenit un punct strategic absolut în octombrie 1957, când la Hotel delle Palme din Palermo a avut loc o întâlnire istorică între șefii mafioți americani și sicilieni. Cu această ocazie, s-au pus bazele unei „Comisii” de legătură între mafia americană și cea siciliană, pecetluind rolul Siciliei ca nod de trafic transatlantic.
Așa cum reiese din documentele colectate de judecătorul Cesare Terranova, mafia siciliană devenise deja până în 1960 principala organizație de trafic de droguri. În anii ’70, Sicilia s-a transformat în cel mai important centru global pentru rafinăriile de heroină, pe insulă fiind descoperite numeroase laboratoare clandestine după 1980. O parte dintre aceste laboratoare erau amplasate în imediata apropiere a aeroportului din Palermo, aflat sub controlul direct al liderului Gaetano Badalamenti, care coordona personal expedierile și livrările masive de stupefiante către piața din Statele Unite.
Pe harta globală expusă la No Mafia Memorial (reproducere de Damaso Maniscalco după harta lui Labrousse din 1991), Palermo apare marcat ca un nod central european în rutele internaționale de heroină. Harta detaliază interconectarea dintre zonele de producție din „Semiluna de Aur” (Afganistan, Iran, Pakistan) sau „Triunghiul de Aur” din Asia de Sud-Est și piețele mari de consum din America de Nord. Conectând rutele de heroină din Asia și Marea Mediterană cu cele de cocaină din America de Sud (Medellín, Cali), Cosa Nostra siciliană a reușit să controleze un imperiu comercial ilegal care a alimentat marile orașe americane și a adus venituri uriașe rețelelor criminale.
Harta evidențiază rutele maritime și aeriene ale heroinei provenite din „Semiluna de Aur” (Afganistan, Iran, Pakistan) și „Triunghiul de Aur” din Asia de Sud-Est, dar și rutele cocainei din America de Sud (Columbia, Bolivia, Peru). În acest angrenaj global, Palermo și Sicilia sunt reprezentate ca nodul strategic central în Marea Mediterană, punctul prin care materia primă era rafinată și expediată masiv către marile metropole din Statele Unite și Europa.
Un apel la conștiință civică
No Mafia Memorial nu se oprește doar la trecut. Așa cum subliniază unul dintre panourile centrale ale expoziției, întrebarea fundamentală rămâne: „A acționat Mafia singură?”. Muzeul ridică semne de întrebare asupra complicităților din cadrul Statului, investigând zonele umbre ale politicii italiene și avertizând că lupta împotriva corupției și a crimei organizate este o responsabilitate continuă.
Spre final, o analiză a istoriei siciliene arată că mulți dintre cei care au căzut sub gloanțele Cosa Nostra nu au fost victimele unor simple reglări de conturi între clanuri, ci ale unor veritabile crime de Stat. De la jurnalistul Peppino Impastato și politicianul Pio La Torre, până la magistrații Cesare Terranova, Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, aceste figuri au fost eliminate exact în momentul în care anchetele lor atingeau punctele de legătură dintre crima organizată și înaltele eșaloane ale politicii sau serviciilor secrete.
Liniștea și longevitatea mafiei nu ar fi fost posibile fără alianțele sale tradiționale cu cele mai puternice instituții locale. Zeci de ani, partidul Democrației Creștine (Democrazia Cristiana) a menținut un pact nescris cu clanurile, schimbând favoruri, contracte publice și protecție judiciară pe voturi sigure livrate la urne. În mod similar, o parte a Bisericii Catolice siciliene a păstrat o tăcere complice, mascând activitățile criminale sub pretextul dărniciei mafioților sau integrând liderii clanurilor în procesiuni religioase locale pentru a le oferi legitimitate morală.
Închei cu un citat din ultima parte a expoziției care se adresează societății civile:
”În acești ani, societatea civilă și-a făcut datoria, prin școli, prin mișcarea antiracket, prin utilizarea bunurilor confiscate de la mafie; însă, nici la nivel instituțional și nici la nivel social, nu se reușește eliminarea aspectelor mafiogene ale unei societăți care, în ciuda arestărilor, condamnărilor și confiscărilor de bunuri, continuă să reproducă mafia. O economie legală mult prea slabă, din cauza căreia se recurge la cea ilegală; o cultură a ilegalității sedimentată în rândul unei părți a populației; un țesut civil prea fragil și neuniform; o participare redusă la viața comunitară; cererea de bunuri și servicii ilicite — toate acestea reprezintă un ansamblu de condiții ce explică persistența unei mafii care este, în același timp, arhaică (în riturile și limbajele ei) și postmodernă, integrată așa cum este în procesele de globalizare, în periferiile tot mai extinse și în centrele capitalismului financiar. O pandemie permanentă, din care ne putem vindeca doar dacă există o conștientizare generalizată, însoțită de un angajament colectiv care vede lupta împotriva mafiilor ca pe o luptă pentru libertate în fața oricărui abuz de putere și pentru democrație ca bun comun. Aceasta este provocarea la care suntem chemați la începutul acestui al treilea mileniu.”
(FOTO: Viorica Bold)
