Nostalgie + frică + tămâie = control. Cum au reușit Simion și Georgescu să vândă o Românie din carton

Data:

Diaspora nu e specie rară. Nu e trib separat. E tot poporul român, doar că a schimbat codul poștal. Aceleași rude, același limbaj, același miros de sarmale la Crăciun. Altă piață, alte facturi, alte reguli. 
Ai plecat pentru că „merge și-așa” te-a scos din minți. Pentru că șeful era nepotul cuiva. Pentru că „mâine” era mereu „niciodată”. Ai plecat ca să nu ți se mai explice că umilința e patriotism.
 

Și, normal, te lovește dorul. Nu e crimă. Dar dorul ăsta nu e despre România de-azi. E despre o Românie din capul tău: curtea bunicilor, ulița spălată de ploaie, vecina care-ți dădea roșii peste gard. E frumos. E viu. Dar e trecut. 
Aici intră personajele. Simion și Georgescu. Personaje, nu lideri. Figuranți cu replică lungă. Miros nostalgia ca rechinul picătura de sânge. Și pornesc spectacolul. 

„Ți-o aducem înapoi.” 
„Dăm jos dușmanul.” 
„Țara n-a murit, doar a fost trădată.” 

Dușmanul? Azi UE. Mâine străinii. Poimâine „globaliștii”. Îl schimbă după cum bate vântul din sondaje. Important e să fie cineva de hulit. Să curgă adrenalina. Să stai cu ei nu pentru ce construiesc, ci pentru ce urăsc. 

Nu vin singuri. Vin cu icoana sub braț. Amestecă altarul cu tribuna. Biblia cu buletinul de vot. Spun: „Fără Dumnezeu, nu e democrație.” 
Traducere liberă: „Fără noi, nu e mântuire.” 
Nu e credință, e managementul emoțiilor cu parfum de tămâie.  

Și știi de ce sună cunoscut? Pentru că rețeta e veche. Manualul zice așa: ia o rană identitară, zgândăr-o până țipă, arată un dușman vag, leagă totul cu „valori tradiționale” și „patrie”. Finalul? Mulțimi care privesc înapoi cu mândrie, în timp ce le fuge viitorul de sub picioare. 
Aceeași ciornă se copiază azi, la indigo: nostalgie + frică + tămâie = control. 

Să nu ne mințim: Diaspora e aceeași Românie. Doar că a văzut cum arată o stradă marcată corect. Un spital unde nu moare omul de lipsă de antibiotic. Un ghișeu unde „programul” e al cetățeanului, nu al funcționarului. Tocmai de asta ai obligația morală să miroși șmenul. 
Dacă tu, care ai gustat Vestul, pici în plasa asta, cum să nu pice omul rămas în comună, cu televizoare urlând seară de seară? 

„Dar credința?” întrebi. 
Credința e treabă intimă. Te ridică, nu te pune în genunchi la urne. Când o vezi pe afiș, nu e har; e șantaj emoțional. 
„Votează cu noi, altfel ești împotriva lui Dumnezeu.” Serios? De când se semnează canonul la Biroul Electoral? 

Și să ne uităm la promisiuni. Nu există planuri, există miracole. Mâine scad prețurile. Poimâine vin investitorii. Răspoimâine ne redăm „demnitatea națională”. Cu ce instrumente? Cu lozinci. Cu fum. Cu festivaluri de indignare. 
Când întrebi de cifre, se supără. Când întrebi de echipă, schimbă subiectul. Când întrebi de termene, îți arată icoana. 

Asta e capcana: îți aliniază dorul, credința și furia — dar nu ca să repare ceva, ci ca să te lege de ei. Să votezi emoție, nu soluție. Să trăiești în albume, nu în proiecte. Să-ți fie rușine să pui întrebări, că „e blasfemie”. 

Și ăsta e pericolul: te transformi în decor electoral. În fundal de campanie. În poză cu steaguri și lacrimi. „Uite, și Diaspora e cu noi!” 
Între timp, instituțiile rămân goale. Străzile rămân sparte. Spitalele rămân reci. Dar discursul — ah, discursul! — arde ca o lumânare la miezul nopții. Frumos. Cald. Și complet inutil când se aprinde casa. 

Ți se spune că „sistemul” e de vină. Corect, sistemul e varză. Dar de câte ori l-ai văzut pe vreunul dintre aceste personaje punând un șurub la loc, nu furând o plăcuță de pe ușă? 
Ți se spune că Occidentul vrea răul țării. Bine, atunci explică-mi de ce binele țării tale l-ai căutat în Occident, nu în afișele lor. 
Ți se spune că „noi” vs „ei”. Dar „ei” cine? Copilul tău care învață în altă limbă? Tu, când te întorci acasă cu Dacia electrică și plătești la POS? 

Diaspora, hai s-o zicem băbește: nu suntem „anti-sistem” pentru că ne place scandalul. Suntem pentru că am văzut cum arată un sistem normal. Asta e tot. 
Și tocmai de-asta nu avem voie să ne lăsăm momiți cu Românii pictate pe cartelă de telefon și sfințite pe colț de afiș. 

Vrei patriotism? Uite patriotism: 
— întreabă de bugete; 
— cere termene; 
— verifică licitații; 
— separă credința de ștampilă; 
— dă like la plan, nu la poză. 

Nu uita: Diaspora nu e „ceilalți”. Diaspora e România plecată la muncă. România care trimite bani acasă, nu poze. România care știe că fără contract, fără transparență, fără reguli, rămânem la cheremul gargaragiilor. 
Și, da, România din noi merită mai mult decât o machetă din carton vopsită în culorile Kremlinului. 

Diaspora, nu uita: dorul și credința sunt ale tale. Nu le transforma în combustibil pentru ambițiile unor personaje care îți promit raiul, dar îți livrează o copie de carton pictată în culorile Kremlinului. 

Citește și: Vremea socotelilor

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Călin Tomuleț
Călin Tomuleț
Călin Tomuleț este un antreprenor român, originar din județul Mureș — născut la Sighișoara și crescut la Târgu Mureș — stabilit de peste două decenii în Calpe, Spania. Aici a construit un business solid în imobiliare (consultant la CENTURY 21 Evolution) și a colaborat la dezvoltarea unor soluții de asigurare pentru diaspora. Activ în comunitatea românească locală, susține inițiative care sprijină integrarea și coeziunea conaționalilor. Perspectiva sa despre viața românilor din diaspora a fost prezentată în podcastul PRESShub „România, dincolo de granițe”,disponibil aici: https://youtu.be/apiPG1Ng3BE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Vremea socotelilor

Suntem în faliment cu toate că agențiile internaționale de...

Când democrația se împărtășește cu lingurița

Nu știu dacă ați observat, dar la noi, în...