Locuitorii județului Suceava, au primit joi dimineață, în jurul orei 6.30, un mesaj de avertizare privind o posibilă incursiune de drone și risc de cădere a unor obiecte din spațiul aerian. Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă, în contextul unui nou atac masiv cu drone rusești asupra Ucrainei.
UPDATE 2 Șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko, a declarat că în timpul atacului rusesc de astăzi, deasupra Bucovinei au fost înregistrate patru drone.
Țintele mijloacelor de atac inamice au fost o instalație energetică și infrastructura de frontieră, în special puncte de trecere internaționale de la frontiera ucraineano-română și ucraineano-moldovenească. Trei drone au fost distruse de forțele de apărare antiaeriană în afara zonelor populate, arată publicația Libertatea Cuvântului din Cernăuți. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau distrugeri. A patra dronă a ieșit din limitele regiunii în direcția județului Suceava din România. Ea s-a prăbușit în apropierea localității Solca din județul Suceava.
UPDATE O dronă a pătruns joi dimineaţă în spaţiul aerian naţional prin nordul judeţului Botoşani, fiind emis mesaj RO-Alert pentru judeţele Suceava şi Botoşani, anunţă MApN.
Portalul ucrainean de monitorizare dimap.live indica deplasarea unei drone cu o viteză de aproximativ 200 de kilometri pe oră.
Potrivit unor martori oculari, zgomotul dronelor s-ar fi auzit în Rădăuți. Ulterior, aparatul de zbor ar fi căzut în apropiere de orașul Solca. Cel puțin un avion de vânătoare a fost ridicat pentru a monitoriza traseul dronei.
Autoritățile au decis suspendarea cursurilor școlare în patru localități din regiune, până la ora 10.
Locuitori din Solca spun că un obiect, o posibilă dronă, s-ar fi prăbușit în fondul forestier din proximitatea localității. Resturile dronei au fost filmate de localnici.
Dispărută de pe hartă
După aproximativ 20 de minute, drona a dispărut de pe harta de monitorizare. În lipsa unei confirmări oficiale, nu se poate stabili deocamdată dacă aparatul a fost doborât, dacă și-a schimbat traiectoria sau dacă a lovit o țintă.
Până la această oră, autoritățile române nu au comunicat public, prin sursele oficiale consultabile, detalii privind o eventuală pătrundere a unei drone în spațiul aerian al României în zona Rădăuți.
Atac masiv cu drone rusești
Reuters relata marți că utilizarea noilor drone rusești propulsate cu motoare cu reacție pune o presiune suplimentară asupra apărării antiaeriene ucrainene. Potrivit analizei citate de agenția britanică, în septembrie Rusia lansase deja aproximativ 2.100 de drone și 136 de rachete.
În acest context, apropierea unor drone de regiunea Cernăuți este de interes direct pentru autoritățile române, întrucât zona se află la mică distanță de județele Suceava și Botoșani.
Cel mai important incident recent din nordul României s-a produs pe 12 septembrie.
Avioane ridicate de la sol
Ministerul Apărării Naționale a anunțat atunci că autoritățile din Ucraina și Republica Moldova au informat România despre o dronă care traversase spațiile aeriene ale celor două state și se îndrepta către nord-estul României.
Două aeronave F-16 românești au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației, iar populația din județul Botoșani a fost avertizată prin RO-Alert. Mesajul a fost transmis la ora 16.20.
În aceeași perioadă, un cetățean a sunat la 112 și a anunțat că a observat o dronă deasupra localității Știubieni, din județul Botoșani.



