„Tace ministrul Justiției, tace Guvernul, tace președintele”. Procurorul Claudiu Sandu, mesaj dur după sancționarea a doi judecători

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), critică lipsa de reacție a conducerii sistemului judiciar, a Ministerului Justiției, a Guvernului și a președintelui României după sancționarea disciplinară a doi judecători. Într-o postare intitulată „Tăcerea”, Sandu susține că sancțiunea aplicată celor doi magistrați transmite un mesaj de intimidare în sistem și avertizează că teama de consecințe asupra carierei îi împiedică pe judecători și procurori să reacționeze public.

Magistratul compară situația actuală cu protestele din 2018, când numeroși magistrați au ieșit în stradă pentru apărarea independenței justiției, și afirmă că cei care au participat atunci au avut ulterior de suferit în carieră. El vorbește despre existența unor „liste negre”, despre umilirea publică a unor magistrați și despre o atmosferă în care promovarea profesională ar fi condiționată de conformarea la așteptările conducerii sistemului.

„Tac colegii judecători. Tace ministrul Justiției. Tace Guvernul. Tace președintele”

În postarea sa, Claudiu Sandu îi enumeră pe cei care, în opinia sa, ar fi trebuit să reacționeze la sancționarea celor doi judecători: colegii magistrați, ministrul Justiției, Guvernul și președintele României. „Tace Ministrul Justiției. Probabil ca i se pare normal. Tace guvernul României. Ce mai contează carierele a doi magistrați. Tace Președintele. A tăcut când au fost pronunțate hotărâri istorice împotriva României. Tac magistrații”, a scris procurorul.

Acesta consideră că lipsa unei reacții publice este cu atât mai gravă cu cât, în urmă cu opt ani, o asemenea situație ar fi provocat proteste în rândul corpului magistraților. „Prin 2018 o asemenea situație ar fi dus la proteste în sânul magistraturii. Am protestat și pentru mai puțin. Am protestat pentru statul de drept, nu pentru bani”, amintește Sandu.

Procurorul susține însă că participarea la protestele de atunci a avut consecințe asupra carierelor unor magistrați. El vorbește despre liste negre, despre colegi care ar fi fost umiliți în procedurile de promovare sau de ocupare a funcțiilor de conducere și despre persoane care s-ar fi dezis ulterior de semnăturile prin care își manifestaseră solidaritatea cu protestatarii. „Cei care au protestat nu au avut decât de pierdut. Există o adevărată frică să nu ajungă vreunul la Înalta Curte”, afirmă membrul CSM.

În opinia sa, sistemul judiciar a ajuns într-un punct în care magistrații se tem să își exprime dezacordul față de conducerea instituțiilor, iar promovarea profesională riscă să devină dependentă de susținerea unor persoane influente.

Sancțiuni după condamnarea fostului ministru Daniel Chițoiu

Reacția lui Claudiu Sandu vine după ce, pe 5 noiembrie, Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis sancționarea a doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, Ioan Fundătureanu și Costin Andrei Stancu.

Cei doi magistrați l-au condamnat în ianuarie 2026 pe fostul ministru al Finanțelor Daniel Chițoiu la patru ani de închisoare cu executare, majorând pedeapsa de trei ani cu suspendare aplicată de instanța de fond, în dosarul accidentului rutier din decembrie 2019, în urma căruia două persoane au murit.

Judecătorilor li s-a reproșat că au luat în considerare, la agravarea situației penale a inculpatului, comportamentul avocaților acestuia în timpul procesului, inclusiv formularea unor cereri de recuzare, sesizarea Inspecției Judiciare și solicitarea administrării unor probe.

Ioan Fundătureanu a fost retrogradat din gradul profesional de curte de apel în gradul de tribunal, iar Costin Andrei Stancu a fost sancționat cu diminuarea indemnizației brute lunare cu 10%, timp de un an. Hotărârea a fost adoptată cu majoritate de voturi, 5 la 4.

Critici la adresa normalizării corupției și a protejării infractorilor

În partea a doua a mesajului, Claudiu Sandu extinde critica dincolo de cazul celor doi judecători, descriind ceea ce consideră a fi o degradare a valorilor din societate și o toleranță tot mai mare față de corupție, evaziune fiscală, furtul din banul public și minciună.

El critică inclusiv ceea ce numește folosirea drepturilor cetățenilor ca justificare pentru distrugerea unor dosare penale și reproșează sistemului judiciar că ar aplica diferit principiile protecției drepturilor fundamentale față de standardele europene. „Puținele dosare care se fac sunt distruse la foc automat sub acoperirea că noi apărăm drepturile cetățeanului împotriva abuzurilor statului”, afirmă procurorul, care face trimitere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Sandu acuză, de asemenea, existența unui climat în care magistrații care nu se conformează așteptărilor conducerii sistemului riscă să fie supuși unor acțiuni disciplinare și să își compromită cariera.

„Mai avem o speranță. Un miliard de euro”

Finalul postării este o critică ironică la adresa preocupării pentru recuperarea drepturilor salariale restante ale magistraților. Procurorul face referire la sumele uriașe pe care sistemul judiciar le așteaptă de la stat, după numeroasele litigii privind salarizarea. „Mai avem o speranță. Un miliard de euro. Ne punem toată încrederea în liderii justiției că vom primi banii. Dacă tot suntem scuipați, măcar să fim plătiți pentru asta”, scrie Sandu.

El încheie printr-o întrebare care sintetizează mesajul întregii postări: „Oare merită să renunțăm la onoare și la demnitate pentru bani?”.

„Și tăcerea este un răspuns”, este ultima sa concluzie.

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related