O nouă zi de proteste în ţară împotriva lui Călin Georgescu

Data:

spot_img

Protestatarii au ieşit din nou în stradă, miercuri seară, în mai multe oraşe din ţară, pentru a manifesta împotriva candidatului independent la Preşedinţie Călin Georgescu, numitorul comun fiind scandările antilegionare şi contra extremei drepte, informează Agerpres.

IAŞI

Pentru a treia seară consecutiv, sute de ieşeni au ieşit în Piaţa Unirii pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de Călin Georgescu şi extrema dreaptă.

Persoane de toate vârstele, majoritatea dintre ei tineri fiind, au scandat „Ţara de Georgescu, uniţi, salvăm!”, „România e deşteaptă, nu votăm extrema dreaptă!”, „Nu e legionară o ţară ca afară!”, „Corpul meu, decizia mea!”, „Nu o ţară putinistă, România progresistă”, „Părinţi, bunici, nu vă lăsaţi minţiţi”.

Unii dintre protestatari au afişat pancarde cu mesaje precum „Părinţii au luptat ca o dictatură să cadă! Noi luptăm ca alta să nu se ridice”, „În 89 oamenii au murit pentru un ideal, să trăim într-o democraţie, nu într-un stat legionar”, „Somnul raţiunii naşte monştri”, „Nu votăm un legionar”.

„Am ieşit şi acum mulţi ani în urmă. În perioada Dragnea am stat luni de zile, săptămână de săptămână, aici, în piaţă. Se pare că n-am rezolvat nimic. Pierdem ţara şi o dăm de pomană ruşilor pentru câteva generaţii. Mai avem o şansă să o cârpim, să mai facem ceva. Alternativa Georgescu este un dezastru, înseamnă vânzare de ţară. Bunicii mei au trăit vremuri grele, părinţii mei au trăit vremuri rele, nu vreau ca şi copiii mei să le trăiască. Aşa ceva nu se poate. Trebuie să facem în aşa fel încât cizma rusească să nu ne mai apese pe grumaz. Copiii ăştia nu înţeleg ce înseamnă Rusia. Rusia înseamnă un dezastru”, a spus unul dintre protestatari.

Citește și: Judecătorul Rus de la ÎCCJ recompensat de MJ cu funcția de magistrat de legătură în Spania

TIMIŞOARA

Şi la Timişoara, câteva sute de tineri au revenit în Piaţa Operei pentru a protesta în urma rezultatelor alegerilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Faţă de seara precedentă, numărul participanţilor a scăzut, lucru remarcat şi de cei care au luat cuvântul.

„Ieri seară am fost mai mulţi, am simţit că vorbim din suflet. Astă seară, suntem mai puţini. (…). Suntem aici să apărăm democraţia”, au spus doi dintre vorbitori.

Protestatarii au avut intervenţii scurte, în care au vorbit despre Revoluţia din Decembrie 1989, despre „atacuri cibernetice folosite de către unul dintre candidaţi”, despre bursele ERASMUS+, despre libertate şi despre posibilitatea anulării alegerilor de duminică.

„Turul doi votaţi, dar fiţi informaţi!” a fost apelul unora dintre vorbitori. S-a scandat „Vrem o ţară ca afară, nu o ţară legionară!”, „Vrem unitate!”, „Femeia şi produce, nu doar reproduce!”.

Pe bannere erau inscripţionate mesaje precum „Pentru drepturi şi onoare, nu vrem ură sau teroare!”, „Fără extremism, noi vrem progresism!”, „Suntem vocea celor care nu mai sunt!”.

Vorbitorii au îndemnat la vigilenţă, în perioada următoare.

Citește și: Un preot activist din Suceava face propagandă pentru filorusul Călin Georgescu

CLUJ

Peste 1.000 de tineri, în special studenţi, s-au strâns şi în faţa Prefecturii din Cluj, sub sloganul „Manifest pentru democraţie”.

Ei au scandat, printre altele, „Iubirea de ţară nu e legionară”, „Democraţie, nu tiranie”, „Tinerii vă spun în cor: nu votaţi un dictator”, „Alertă, alertă antifascistă”.

De asemenea, ei au purtat pancarte şi afişe cu mesaje precum „Europa”, „Nu vreau să plec din ţara mea”, „Îmi este frică în ţara mea”, „Tinerii educaţi nu votează fascişti şi legionari”, alături de steaguri ale României şi Uniunii Europene.

„Manifestarea noastră este strict cu scop democratic, dorim să arătăm oamenilor că ne luptăm pentru democraţie şi că înţelegem toate pericolele la care suntem expuşi în momentul de faţă. Nu ne dorim să aducem acuze niciunui candidat, nu dorim să împărţim ură asupra nimănui, ne dorim doar ca tinerii şi toţi românii să se informeze din acest punct de vedere şi ca în în turul doi să facă alegerea potrivită pentru ţara lor”, a declarat Alexandra Ştefania Oleacu, unul dintre organizatori.

Manifestarea este programată să se reia joi, în acelaşi interval orar.

Citește și: ANALIZĂ De ce tace Klaus Iohannis? Dar SRI? | Deutsche Welle

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Miniștrii de Interne din țările UE au votat pentru aderarea totală a României și Bulgariei la Schengen

Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) a aprobat aderarea...

Marşul Eroilor, parte a manifestărilor dedicate împlinirii a 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 de la Timişoara

Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria organizează, luni, Marşul Eroilor, ediția...

Lider de sindicat al polițiștilor, cercetat disciplinar în procedură secretă

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” face apel la solidaritatea...

Primarul din Crevedia, arestat preventiv în dosarul de trafic de persoane

Primarul din Crevedia, Florin Petre, a fost arestat preventiv,...