O româncă designer pentru celebrul brand Adidas

Data:

O româncă, designer pentru celebrul brand Adidas. Ea a absolvit London College of Fashion. Dacă preferaţi hainele de la adidas şi aveţi deja câteva modele în garderobă, există şansa ca unul dintre ele să fie creaţia unei tinere din Iaşi.

Ilinca Lungu lucrează ca designer 3D pentru celebrul brand de aproape trei ani, iar creaţiile ei ajung în magazinele adidas din toată lumea. Ilinca este fiica scriitorului ieşean Dan Lungu, iar povestea din spatele începutului carierei în industria modei este de-a dreptul captivantă.

Tânăra a spus pentru „Ziarul de Iaşi” că designul 3D a venit în viaţa ei într-un moment cheie. A absolvit facultatea London College of Fashion în anul 2020, în momentul în care restricţiile Covid erau printre cele mai severe.

Din această cauză, nu a avut ocazia să îşi coase şi nici să îşi prezinte colecţia finală pe podium, eveniment foarte important în viaţa fiecărui absolvent de design vestimentar, asta datorită atenţiei media care poate aduce oportunităţi de angajare. Aşa că a făcut prezentările de licenţă online.

Designer 3D la adidas – un vis sau doar o întâmplare?

Apoi, terminând facultatea într-un moment în care lumea era într-o confuzie totală, cu spitale pline de bolnavi şi familii izolate în case, nimeni nu se mai gândea la haine şi la modă. Instinctiv, Ilinca a început să caute o altfel de metodă de a se exprima creativ în continuare şi de a se conecta cu alţi artişti.

Aşa a început să înveţe designul 3D, pentru care nu ai nevoie decât de un calculator, şi să colaboreze cu diferiţi prieteni din facultate, într-o încercare de a stabili o comunitate digitală, din care puteau învăţa în afara unui spaţiu fizic comun, la care nu aveau acces niciunul dintre ei.

Citește și Situația de pe frontul din Ucraina pune în pericol Republica Moldova

O româncă designer pentru celebrul brand Adidas

„După luni în care am experimentat designul vestimentar în 3D, postând constant pe social media, am început să constitui o mică reţea de oameni pasionaţi. Aşa am ajuns să aflu mai multe despre oportunităţile 3D din industrie, care au crescut masiv în timpul pandemiei, perioadă în care producţia fizică de haine a fost foarte afectată.

După postările de pe social media, am avut şansa ca mai multe startup-uri să mă caute cu mici proiecte ca freelancer, iar după ceva timp am fost contactată pe LinkedIn de un recruiter adidas. Aşadar, aproape la un an după absolvire, am luat decizia de a mă muta în Germania, pentru a lucra la una dintre companiile pionier al designului 3D”, a povestit Ilinca.

Experienţa ei din timpul facultăţii include stagii practice valoroase, de la New York şi până la Iaşi, unde a colaborat cu designeri talentaţi şi a învăţat complexitatea procesului de creare a unei colecţii. Am întrebat-o, fireşte, de ce a ales acest domeniu.

„Deşi va suna ca un clişeu, adevărul este că de mică mi-a plăcut să fac haine păpuşilor mele. Găseam fascinant faptul că o bucată de material se transformă într-o rochie sau fustă doar prin câteva noduri.

De-a lungul copilăriei, am avut diferite idei pentru «ce vreau să mă fac când voi fi mare», dar designul vestimentar a fost singura de care m-am ţinut consecvent”, povestește tânăra designeriță.

Întreaga poveste o puteți citi în Ziarul de Iași.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei alunecări de teren

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei...

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, la Moscova | Bihoreanul

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, fiind...

Un nou lot din Autostrada Unirii, pregătit pentru licitație | Ziarul de Iași

Documentația lotului Leghin/Tg. Neamț-Pipirig, parte din A8, Autostrada Unirii,...