Orban: PNL a promis gazul românesc în casele românilor, ceea ce ne obligă la îndeplinirea acestui obiectiv

Data:

spot_img

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, în şedinţa coaliţiei de guvernare că s-a decis demararea noului program de investiţii pentru comunităţile locale, care se va derula după modelul PNDL.

„Am decis în coaliţie, după discuţii prealabile în Biroului Executiv al PNL, demararea noului Program de Investiţii pentru comunităţile locale din cursul acestui an. Acesta se va derula după modelul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, cu un buget multianual de aproximativ 50 de miliarde de lei. Dincolo de modul în care va fi denumit acest program, am considerat mai important ca proiectele de infrastructură să privească atât partea rutieră, cea de apă şi canal, dar şi extinderea reţelelor de gaz. Partidul Naţional Liberal a promis gazul românesc în casele românilor, ceea ce ne obligă la îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, „Guvernul a fost mandatat să pregătească actul normativ necesar, care să materializeze noul program şi să fixeze cadrul pentru a avea procedurile de selecţie a proiectelor”.

„Comunităţile locale au nevoie de susţinere pentru a reuşi să se dezvolte şi să crească semnificativ calitatea vieţii fiecărui locuitor”, a adăugat liderul liberalilor.

La rândul său, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cristina Prună a criticat intenţia PNL de a elabora un nou plan de investiţii după modelul Planului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), cu o valoare de aproximativ 50 de miliarde de lei, apreciind că PNDL este un „concept pesedist de mituit primarii”.

„A început să se vorbească din nou de PNDL-uri şi alte concepte pesediste de mituit primarii. Vreau să ne aducem cu toţii aminte că nu există program din care să se fi furat mai mult ca din PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Ce reprezintă de fapt acest PNDL? Sume astronomice din taxele şi impozitele noastre care mai devreme sau mai târziu se vor duce tot în toalete de 80.000 de euro în şcoli sau becuri de 2.000 de euro. Vă mai amintiţi de faimoasele investigaţii jurnalistice în faţa cărora ne-am crucit cu toţii? E scandalos să nu fi învăţat nimic din risipa de bani publici care s-a întâmplat sub ochii noştri neputincioşi. Acum, în şedinţele PNL se vorbeşte de 50 miliarde de lei (10 miliarde de euro!) pentru noi proiecte de ‘dezvoltare locală'”, a subliniat Cristina Prună.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Renumărarea voturilor. Tensiuni între USR și PSD | Aktual24

Renumărarea voturilor. Tensiuni între USR și PSD. Radu Mihaiu,...

Românii își aleg Parlamentul de Ziua Națională

Românii își aleg Parlamentul de Ziua Națională. Cetățenii votează...

Polonia finalizează prima secțiune a „Scutului estic” la granița cu Rusia | Aktual24

Polonia a finalizat prima secțiune a „Scutului estic”, un...

Alba Iulia celebrează Ziua Națională cu festivități dedicate Marii Uniri

Alba Iulia celebrează Ziua Națională cu ceremonii dedicate Marii...