Parchetul General a deschis dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat verbal o jurnalistă în Parlament

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce lidera S.O.S. România, Diana Șoșoacă, a agresat verbal o jurnalistă de la Antena 3 CNN, vineri, în incinta Palatului Parlamentului. Incidentul a avut loc pe holurile Parlamentului, unde Șoșoacă era însoțită de membri ai partidului său și de influencerul Makaveli, cunoscut pentru promovarea lui Călin Georgescu pe TikTok, transmite Agerpres.

Potrivit unor oficiali din Parchet, în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă.

Citește și: CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

Potrivit unei înregistrări difuzate în presă, Diana Șoșoacă s-a apropiat de echipa Antena 3 CNN și le-a întrerupt transmisia, adresându-se agresiv unei jurnaliste: „Unde e Gâdea?” / „De ce nu mai luați, doamnă, interviuri?”, însoțită de râsetele celor care o însoțeau, notează Agerpres.

În timp ce jurnalista se retrage, Diana Șoșoacă îl îndeamnă pe Makaveli să se ducă după ea. „Mamă, cum a fugit, ai văzut cum a fugit?”, a spus Șoșoacă, continuând să-i ofere indicații despre cum ar trebui să se comporte în Parlament, în timp ce unul dintre apropiații săi o aprobă: „Ce tare!”.

Citește și: Vicepremierul Matteo Salvini riscă o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru o decizie din 2019: „Mă declar vinovat pentru apărarea Italiei și italienilor”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related