Patru persoane din Cehia, Slovacia și Ucraina, reţinute de DIICOT. Fabricau metamfetamină într-un laborator clandestin într-un sat din Maramureș

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Laborator clandestin de metamfetamină în Maramureș. Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au reţinut, duminică, trei bărbaţi de naţionalitate cehă şi ucraineană şi o femeie de naţionalitate slovacă, cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc, ei având un laborator clandestin pentru fabricarea metamfitaminei, într-o locuinţă închiriată în comuna Petrova, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, cercetările efectuate au reliefat că la finele lunii septembrie, inculpaţii, cu vârste între 32 şi 44 de ani, în scopul producerii unor cantităţi de droguri de mare risc, s-au deplasat în municipiul Sighetu Marmaţiei şi au demarat achiziţionarea de materiale şi substanţe necesare în procesul de fabricare a metamfetaminei, precum şi identificarea unui imobil în care să poată operaţionaliza un laborator clandestin.

Aceştia au închiriat o locuinţă în comuna Petrova, judeţul Maramureş, unde au transportat echipamentele şi substanţele, inculpaţii de origine cehă şi slovacă având cunoştinţele necesare fabricării drogului de mare risc (metamfetamina), iar inculpaţii de origine ucraineană având rolul de a-i sprijini pe cei doi şi de a asigura paza locului de fabricare.

Pe parcursul a două zile, inculpaţii au produs o cantitate de metamfetamină destinată vânzării, după care au intenţionat să părăseacă zona, având asupra lor circa 1,6 kilograme din substanţa produsă, fiind prinşi în flagrant în timp ce se deplasau cu două autoturisme, menţionează sursa citată.

Citește și: O experiență școlară inedită: transformarea unor texte despre Holocaust în benzi desenate

De asemenea, a fost efectuată şi o percheziţie domiciliară în imobilul în care a funcţionat laboratorul ilegal, fiind identificate şi ridicate diverse ambalaje, intrumente şi ustensile, precum şi cantităţi de substanţă utilizate de către inculpaţi la producerea metamfetaminei.

Echipele implicate în activitatea procedurală au folosit măşti de protecţie, analiza efectuată de către specialiştii CBRNE indicând un grad ridicat de toxicitate a aerului din interiorul locuinţei utilizate de către inculpaţi ca laborator.

Conform comunicatului menţionat, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş cu propunerea de arestare preventivă a celor patru inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, luptătorilor SIAS -CBRNE din cadrul Poliţiei Române, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Maramureş ai IPJ Maramureş, poliţiştilor de frontieră ai ITPF Sighetu Marmaţiei şi jandarmilor IJJ Maramureş.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din IGPR.

Citește și: Cine sunt judecătorii care au exclus-o pe Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Procesul AMECO împotriva Agent Green, inclus de ActiveWatch pe lista SLAPP

Procesul intentat de AMECO Renewable Energy împotriva organizației de...

A început protestul în Piața Victoriei. Mesajul organizatorilor: „Este nevoie IAR de fiecare dintre noi”

Protestul intitulat „E nevoie să apărăm democrația!” a început...

Comunitatea Declic dă în judecată CSM

Comunitatea Declic a anunțat contestarea oficială, în instanță, a...