Percheziții pentru infracțiuni economice. Dosare penale de aproape 28 milioane de lei

Data:

Percheziții pentru infracțiuni economice, efectuate în perioada 22 martie – 4 aprilie 2024, în mai multe județe din țară, precum Bihor sau Olt. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate au fost instituite măsuri asigurătorii de aproape 28.000.000 de lei.

Sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au pus în aplicare 247 de mandate de percheziție domiciliară și 96 de mandate de aducere, fiind dispuse măsuri preventive față de 31 de persoane.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 27.952.449 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate 18 autoturisme, 236.770 de bucăți țigarete, 1.440.455 de lei, 14.840 de euro,  5.518 lei, în alte monede, 120 de litri de alcool, precum şi alte bunuri, în valoare de 9.814.646 de lei.

Percheziții pentru infracțiuni economice

La data de 4 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, dintre care 12 în municipiul Oradea, județul Bihor și una în localitatea Săldăbagiu de Munte, județul Bihor, pentru documentarea activității infracționale a 8 persoane, cu vârste cuprinse între 36 și 57 de ani, toate din municipiul Oradea, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă varianta asimiliată.

Citește și: Noul drum TransRegio Blaj – Teiuș – A10. APM Alba a solicitat acord e mediu

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2023– prezent, cele opte persoane ar fi deținut și comercilaizat țigarete provenind din contrabandă, în incinta sau în proximitate unor piețe din municipiul Oradea.

În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate în vederea documentării și probării activității infracționale, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 80.580 de țigarete (4.029 de pachete de țigări), de diferite mărci, nemarcate legal, 28.290 de lei, 139.500 de forinți, 25 de euro și 4 terminale mobile.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la peste 100.000 de lei

Întreaga cantitate de țigarete, precum și sumele de bani descoperite au fost indisponibilizate, urmând a face obiectul confiscării speciale, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

47 de mandate de percheziție domiciliară în Olt

Percheziții pentru infracțiuni economice au fost efectuate pe 27 martie 2024 și în Olt: 47 de mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor persoane juridice (2) și locuințele unor persoane fizice (45), din județul Olt.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Citește și: Se dau bani frumoși pentru împăduriri. Ce trebuie să faci ca să-i primești

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2022, administratorul unei societăți comerciale din comuna Găneasa ar fi înregistrat în documentele de evidență contabilă ale societății contracte de ucenicie fictive, cu scopul de a obține, în mod ilegal, fonduri de la bugetul de stat, fiind astfel cauzat un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 de lei.

Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Poliția Română / Facebook

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related