Peste 3.200 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România de la începerea războiului

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

3.288 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România de la începerea conflictului din Ucraina, a anunțat luni Ministerul Afacerilor Interne.

Refugiații ucrainieni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanții de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), dacă doresc acest lucru, precum și de măsuri de asistență materială, financiară, medicală, consiliere psihologică și juridică de specialitate, acces la piața forței de muncă și activități de adaptare culturală. Complementar, pot beneficia de suportul organizațiilor internaționale și neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul migrației.

Potrivit MAI, în prezent gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 66,1%.

În ultimele 24 de ore, 93.270 de persoane, dintre care 33.969 de cetățeni ucraineni, au intrat în țară, iar 105.728 de persoane, dintre care 26.632 de cetățeni ucraineni, au părăsit teritoriul României.

Totodată, 19.833 de mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare și 25.375 pe sensul de ieșire.

Citește și: Un preot care a predicat împotriva războiului din Ucraina, arestat în Rusia

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related