Poșta Română a dat la Iași pe chiria unui spațiu cât pentru un sediu nou

Data:

Sucursala ieșeană a Poștei Române a închiriat în 2010 un sediu pentru desfășurarea activității Centrului de Tranzit de la SC Tegolino SRL. Afacerea a fost „cu cântec” de la bun început, administratorul firmei fiind un apropiat al directorului de atunci al sucursalei, Radu Mironeanu.

Chiria pentru ansamblul de 7 clădiri și terenul aferent a fost stabilită la 32.000 euro lunar, ajungând până la sfârșitul contractului la aproximativ 2,5 milioane euro. La încheierea contractului, Poșta a depus și echivalentul chiriei pe trei luni cu titlu de garanție locativă, pentru situațiile în care ar fi fost necesară efectuarea de reparații.

Banii ar fi trebuit restituiți de Tegolino SRL  în termen de două luni de la încetarea contractului de închiriere. Contractul a încetat la începutul lui 2017, dar Tegolino nu a restituit depozitul.

În martie 2018, Poșta a cerut returnarea a 170.217 lei, soldul contului de garanție, dar Tegolino a refuzat, invocând faptul că ar fi fost nevoită să facă reparații la clădirile închiriate. Această situație a dus la o acțiune în instanță, depusă de Poștă la Judecătoria ieșeană.

Continuarea în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Manipulările pro-ruse care au prins în România. Ce frici sunt alimentate intenționat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă | De Brăila

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă. Tânărul...