Trafic restricţionat între Olt şi Vâlcea. Un pod peste Olt a cedat

Data:

Traficul rutier este restricţionat între judeţele Olt şi Vâlcea, în zona podului de pe râul Olt, situat pe drumul naţional DN 67B, după ce, noaptea trecută, pasarela pietonală s-a desprins pe 30 de metri. Drumul leaglă oraşul Drăgăşani (Vâlcea) de comuna Verguleasa (Olt).

Directorul SDN Slatina, Adrian Motorga, a declarat că este vorba despre un pod construit în 1901 şi extins în anii ’60. O comisie formată din reprezentanţi ai Companiei de Drumuri se va deplasa, în teren, în cursul zilei pentru a stabili ce alte măsuri vor fi luate.

„Podul vechi construit în 1901, în lungime de 400 de metri, lăţime şapte metri, parte carosabilă, cu un metru trotuarele stânga şi dreapta, a fost extins şi lăţit, în 1964-1965. Cred că acea extindere de atunci s-a prăbuşit. Până când vom face o expertiză pe partea de siguranţă a circulaţiei, traficul rutier este restricţionat. Se circulă, alternativ, pe o bandă şi jumătate. Urmează să vedem ce măsuri vom lua, în zilele următoare”, a declarat Motorga.

Continuarea în Reporter24.info

Citește și: EXCLUSIV Secretariatul General al Guvernul a mințit cu privire la impactul bugetar al înființării a 48 de noi posturi de directori

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related