Seara de 24 iunie a adus o premieră inedită pentru Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Amfiteatrul TNB, spațiul cultural situat pe acoperișul clădirii, a găzduit, pentru prima dată de la inaugurare, premiera unui spectacol: „Mai e vreun candidat?”, în regia Adei Milea.
Într-o atmosferă răcorită de o ploaie de vară, sub cerul liber al Capitalei, publicul a primit producția cu căldură, spectacolul încheindu-se cu minute în șir de aplauze și o energie ce a confirmat, încă o dată, succesul formulei unice de musical-concert pe care Ada Milea o propune publicului său fidel. Evenimentul de aseară a reprezentat prima ocazie în care Amfiteatrul TNB a fost scena unei premiere oficiale, transformând acoperișul teatrului într-o destinație culturală de prim rang pentru sezonul estival. Este important de menționat că această serie de reprezentații în aer liber reprezintă o avanpremieră de excepție; începând cu toamna acestui an, spectacolul „Mai e vreun candidat?” intrat deja în repertoriul oficial al TNB, se va juca în spațiul consacrat al Sălii Pictură.
„Mai e vreun candidat?” este un spectacol-concert realizat în cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, inspirat din capodopera lui I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”. Această adaptare este o poveste muzicală despre amor, interese, politică și șantaj, transformând textul clasic într-un concert efervescent, comic și cinic, despre noi în lumea lui Caragiale.
Conceptul, adaptarea și muzica spectacolului poartă semnătura inconfundabilă a Adei Milea, care a colaborat la crearea cântecelor cu Anca Hanu. Din echipa de realizatori mai fac parte Maria Constantin (scenografie), Florin Fieroiu (coregrafie), Victor Pamfilov (sound design), Adrian Scarlat și Marian Dan Găină (asistență sound design), Daniel Tiuntiuc (light design), Theodor Radu (regia tehnică) și Cristiana Gavrilă (coordonator).
Distribuția spectacolului este remarcabilă: îi reunește pe Petre Ancuța, Emilian Mârnea și Florin Călbăjos în rolurile Cetățenilor turmentați; Mihai Munteniță și Silviu Biriș interpretează alternativ rolul Prefectului; Oana Laura Gabriela și Aylin Cadîr sunt Zoe Trahanache; Vitalie Bichir joacă rolul Zaharia Trahanache; Tiberiu Enache este Ghiță; Alina Petrică și Oana Laura Gabriela interpretează (pe rând) rolul Doamnei Cațavencu; Natalia Călin este Doamna Brânzovenescu; Florentina Țilea este Doamna Farfuridi, în timp ce rolul Doamnei Dandanache este interpretat de Emilia Popescu și Natalia Călin.
Spectacolul se remarcă printr-o dinamică susținută de întreaga distribuție, fiecare actor contribuind cu măiestrie și emoție la energia și ritmul alert al reprezentației. Un punct central al construcției muzicale îl reprezintă prezența celor trei actori – Petre Ancuța, Emilian Mârnea și Florin Călbăjos – care, în formula celebrului spectacol „Act Orchestra”, mânuiesc live cu virtuozitate instrumentele muzicale, susținând armonic întregul univers sonor creat de Ada Milea. Alături de ei, distribuția completează această formulă de musical-concert printr-o interpretare scenică efervescentă și versatilă. „Mai e vreun candidat?” nu este doar un spectacol, ci o adevărată desfășurare de forțe artistice, este un carusel muzical în care umorul fin se împletește cu cinismul situațiilor politice, totul servit într-un ritm amețitor. Astfel, „oglinda” pusă de talentații actori TNB în fața publicului impresionează.
Amfiteatrul TNB a devenit rapid unul dintre cele mai iubite spații culturale din București, oferind o experiență unică în inima orașului. Situat pe acoperișul clădirii, cu o capacitate de 300 de locuri, spațiul funcționează ca o veritabilă „oază” de cultură la înălțime. Conceput pentru a oferi intimitate, dar și o conexiune directă cu energia urbană, Amfiteatrul găzduiește pe durata verii o stagiune diversificată de spectacole găzduite, concerte, proiecții de filme, transformând vizita la TNB într-o experiență completă, între cer și clădirile istorice ale Bucureștiului.
(Sursa foto: TNB)



