Premierul interimar Ilie Bolojan, la DNA Iaşi

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineaţa la sediul DNA Iaşi unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Vaslui, informează Agerpres.

Bogos este acuzat de fapte de corupţie pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influenţă, inclusiv de la nivelul administraţiei centrale, pentru a-l schimba din funcţie pe şeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.

În acelaşi dosar, alte trei persoane au fost reţinute pentru trafic de influenţă, dare de mită şi şantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj, respectiv complicitate la trafic de influenţă. Printre acestea se află şi fostul preşedinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu, care este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administraţia centrală.

De asemenea, fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, este cercetată pentru trafic de influenţă.

Citește și: Laura Vicol, anchetată de DIICOT în dosarul Nordis. A ascuns 16,5 milioane de lei și a spălat bani printr-un împrumut fictiv

Despre ce este vorba în dosarul care-l vizează pe Fănel Bogos

Omul de afaceri Fănel Bogos este administratorul unei societăţi din judeţul Vaslui din domeniul creşterii păsărilor. El a fost reţinut în luna noiembrie 2025 de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, iar ulterior arestat, potrivit Agerpres.

Din luna martie, Bogos este plasat sub control judiciar. Acesta este acuzat de fapte de corupţie pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influenţă, inclusiv la nivelul administraţiei centrale, pentru a-l schimba din funcţie de şeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, instituţie care amendase în repetate rânduri societatea sa.

În acelaşi dosar, alte trei persoane au fost reţinute pentru trafic de influenţă, dare de mită şi şantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj, respectiv complicitate la trafic de influenţă.

Printre acestea se află şi fostul preşedinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu. El este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administraţia centrală. În prezent, acesta se află sub control judiciar.

De asemenea, pe 25 august, procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus urmărirea penală faţă de Cristina Trăilă, fost deputat PNL şi fost secretar general adjunct al Guvernului, pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform unui comunicat al DNA transmis presei în noiembrie 2025, Fănel Bogos ar fi încercat să obţină despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei, după ce, în anul 2024, la una dintre fermele sale din judeţul Vaslui ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză. Întrucât DSVSA Vaslui ar fi dispus neutralizarea a 230.000 de păsări şi i-a refuzat plata despăgubirilor, omul de afaceri ar fi apelat la mai multe persoane pentru a-l schimba din funcţie pe directorul instituţiei şi pentru a determina conducerea ANSVSA să îi favorizeze firma.

(Sursa foto: Guvernul României)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Dronă căzută în zona localităţii Plauru. Echipele MApN fac cercetări la faţa locului

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o...

Cât ne costă schimbările climatice și cum ne asigurăm pensiile sau asigurările de viață

Valurile de căldură tot mai frecvente și îmbătrânirea populației...