Criza politică din România s-a adâncit, iar acest lucru ar fi putut contribui la continuarea deteriorării încrederii investitorilor individuali locali în economia românească, potrivit celui mai recent sondaj Retail Investor Beat realizat de etoro. Între timp, inflația persistentă a prăbușit încrederea în venituri și în calitatea vieții la cel mai scăzut nivel înregistrat în ultimii trei ani de la lansarea studiului.
Nivelul de încredere în economia românească a continuat să se deterioreze față de trimestrul anterior, 69% dintre investitorii individuali români declarând că nu au încredere în perspectivele acesteia, o ușoară creștere față de 68% la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al acestui an. De asemenea, sondajul a relevat că un număr mai mare de investitori consideră acum starea economiei românești drept principalul risc extern pentru portofoliile lor (+3 puncte procentuale) față de trimestrul anterior. De fapt, analizând modul în care investitorii percep cele mai mari riscuri externe pentru portofoliile lor, 25% au menționat inflația, iar 24% au menționat starea economiei românești, inclusiv o potențială recesiune, în timp ce starea economiei globale a fost menționată de 21%.
Criza politică declanșată de demiterea guvernului Bolojan, combinată cu cea mai ridicată inflație din UE, ar putea explica creșterea neîncrederii în perspectivele economiei românești. Pe măsură ce criza politică se adâncește, riscul unei retrogradări a României de către agențiile de rating crește, iar acest lucru ar putea determina investitorii să devină mai precauți. De asemenea, am observat o ușoară scădere a încrederii în veniturile personale, nivelul de trai și costul vieții, cel mai probabil din cauza inflației persistente.
În al treilea trimestru al anului 2026, 62% dintre investitorii individuali români se arătau încrezători în veniturile și nivelul lor de trai, comparativ cu 63% în trimestrul anterior, dar departe de cele 66% înregistrate la sfârșitul anului trecut. Este cel mai scăzut nivel de la începutul sondajului, acum trei ani. În ceea ce privește siguranța locului de muncă, ultimul sondaj arată un nivel staționar al încrederii la 70% dintre respondenți, de asemenea, un minim al ultimilor trei ani.
Cu toate acestea, rezultatele ultimului sondaj trimestrial arată că investitorii individuali români și-au sporit încrederea în propriile portofolii de investiții, 77% raportând că au încredere în ele, față de 73% în trimestrul anterior, un semn că aceștia identifică oportunități de piață indiferent de situația de acasă. În ceea ce privește alocarea portofoliului, 51% dețin criptoactive, 49% dețin acțiuni locale, 41% au acțiuni străine, 40% au obligațiuni locale, în timp ce aproape 72% păstrează lichidități, inclusiv în conturi de economii. După trimestrul trecut, când am observat pentru prima dată în ultimii trei ani că mai puțin de jumătate (42%) dintre investitorii români dețineau criptoactive în portofoliile lor, cel mai probabil din cauza scăderii prețului bitcoinului, aprecierea recentă a acestuia la peste 80.000 de dolari a readus o parte dintre investitori în piața de criptoactive.
La întrebarea dacă intenționează să-și majoreze investițiile în următoarele trei luni, 42% dintre investitorii individuali români au răspuns afirmativ, în timp ce 50% au declarat că nu vor face nicio schimbare. Doar 8% dintre investitori plănuiesc să-și diminueze expunerea, ceea ce confirmă că marea majoritate își menține pozițiile în piață.
Clasele de active în care investitorii doresc să-și majoreze deținerile sunt acțiunile străine (18%), urmate de activele lichide, inclusiv conturile de economii (15%), criptoactivele (14%), acțiunile de la Bursa de Valori din București (13%), investițiile alternative precum imobiliarele și capitalul privat (9%) și valutele (8%). O evoluție interesantă o reprezintă scăderea interesului pentru obligațiunile naționale (6%) față de 10% în trimestrul trecut, cel mai probabil din cauza incertitudinii privind anunțurile referitoare la ratingul României.
Sectoarele în care investitorii români intenționează să-și majoreze investițiile sunt tehnologia (18%), urmată de energie și servicii financiare (câte 15% fiecare), utilități (9%) și imobiliare (8%). Observăm un interes ușor crescut față de instituțiile financiare comparativ cu trimestrul anterior, ratele ridicate ale dobânzii putând constitui un catalizator.
Cel mai recent raport Retail Investor Beat s-a bazat pe un sondaj realizat în rândul a 11.000 de investitori individuali din 13 țări și de pe 3 continente. Următoarele țări au avut câte 1.000 de respondenți: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Australia, Singapore, Italia și Spania. Următoarele țări au avut câte 600 de respondenți: Olanda, Danemarca, Polonia, România și Republica Cehă.
Sondajul a fost realizat în perioada 13–28 August 2026 de către compania de cercetare Opinium. Investitorii individuali au fost definiți ca fiind investitori care își gestionează singuri portofoliul sau care beneficiază de consultanță și dețin cel puțin un produs de investiții, inclusiv acțiuni, obligațiuni, fonduri, conturi ISA de investiții sau echivalente. Nu a fost necesar ca aceștia să fie utilizatori ai platformei eToro.
Cifrele și rezultatele prezentate în acest sondaj se bazează pe răspunsurile participanților la momentul desfășurării sondajului. Acestea reflectă opiniile, punctele de vedere și percepțiile respondenților și nu trebuie interpretate ca sfaturi de investiții sau ca o garanție a performanțelor viitoare. Procentele și rezultatele pot să nu fie reprezentative pentru populația generală și pot suferi modificări pe măsură ce condițiile de piață și sentimentul pieței evoluează.

Bogdan Maioreanu (foto), analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi .la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.
Despre eToro
eToro este o platformă de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să investească, să își împărtășească cunoștințele și să învețe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 40 de milioane de utilizatori înregistrați în 75 de țări. Pentru ultimele știri, puteți vizita centrul media aici.
Atenționare privind exonerarea de răspundere
Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.
(FOTO: Inquam Photos / Costin Dinca)



