Prima reacție a părinților tânărului care a provocat tragedia de la 2 Mai: Nu încercăm să-l absolvim de rigorile legii

Data:

Prima reacție a părinților tânărului care a provocat tragedia de la 2 Mai: „Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil”

„Căutăm să găsim un echilibru”

Părinții lui Vlad Pascu, băiatul care, drogat fiind, a ucis doi tineri după ce a intrat într-un grup de opt oameni, la 2 Mai, au avut luni seară prima reacție în acest caz, ei spunând, pentru HotNews.ro, că nu încearcă să își „ferească” fiul de răspundere.

Miruna și Mihai Pascu, părinții băiatului de 19 ani, au reacționat printr-un comunicat transmis HotNews.ro, în care spun că încearcă să găsească un echilibru și să își ofere sprijinul pentru tratamentele medicale necesare „pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate”.

Citește și: Tânărul care a provocat accidentul din 2 Mai circula cu o mașină fără RCA. Poliția nu l-a oprit

Prima reacție a părinților tânărului care a provocat tragedia de la 2 Mai:

„Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat.

Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.

Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.

Citește și: Cine sunt părinții criminalului din 2 Mai. Legături cu frații Cămătaru

Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.

Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găși o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.

Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale «ușoară» pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”.

Părinții autorului tragediei de la 2 Mai mai spun că aceasta este singura declarație pe care o vor da public, potrivit Hotnews.ro!

Foto: Captură video

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ce efecte negative poate avea creșterea PIB-ului. Unde este minciuna

Ce efecte negative poate avea creșterea PIB-ului. Specialiștii avertizează...

Peste 10.200 de sancțiuni aplicate de Poliția Română într-o singură zi

Peste 10.200 de sancțiuni aplicate de Poliția Română într-o...

Tone de motorină, bani și vehicule indisponibilizate în 25 de percheziții

6 tone de motorină, bani și vehicule indisponibilizate de...

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Direcția de Poliție Transporturi a organizat săptămâna aceasta o acţiune...