Procesul angajaților DGASPC Bihor acuzați de abuzuri asupra copiilor trenează de peste un an

Data:

Pe 10 decembrie 2022 s-a împlinit un an de când completul format din judecătorii Rareş Şerban şi Denisa Vidican de la Curtea de Apel Oradea a anunţat încheierea dezbaterilor în procesul pornit pe numele a şase angajaţi ai DGASPC Bihor, acuzaţi de abuzuri revoltătoare asupra unor copii cu nevoi speciale, şi al fostului director, Lucian Călin Puia, inculpat pentru că le-a muşamalizat.

Soluţia nu a fost pronunţată nici până azi, deşi povestea este veche de aproape un deceniu şi, deci, era de aşteptat ca faptele josnice ale inculpaţilor să nici nu mai poată fi sancţionate penal.

BIHOREANUL vă prezintă cum 18 copii cu dizabilităţi, torturaţi de educatorii care ar fi trebuit să le poarte de grijă, au ajuns adulţi pe coridoarele instanţelor, aşteptând să li se facă dreptate…

Citește și: Academia Română și Ministerul Finanțelor acoperă salariul lui Dungaciu. Prin lege, ar trebui să fie public

Procesul vizează abuzuri descoperite în 2013 la Centrul de Plasament pentru Copii cu Probleme Psihosociale (CPCPP) de pe Traian Lalescu din Oradea de către reprezentanţii unui ONG din Bucureşti, Centrul de Resurse Juridice. Voluntarii au discutat cu mai mulţi adolescenţi într-o vizită făcută la Oradea, iar în final au făcut public un raport ce consemna abuzuri fizice şi emoţionale comise asupra beneficiarilor din centru.

Citește articolul integral pe Ebihoreanul.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă | De Brăila

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă. Tânărul...