Protest în stradă: întoarcerea lui Rancea tulbură apele la Operă

Data:

spot_img

Unii dintre angajaţii Operei Naţionale Române Iaşi au ieşit ieri în faţa instituţiei, protestând faţă de decizia de revenire în funcţie a managerului Beatrice Rancea. Aceasta revine la cârma instituţiei după patru luni de control judiciar, măsură impusă de procurorii DIICOT ca urmare a faptelor pentru care este cercetată într-un dosar de delapidare, deturnare de fonduri şi fals şi a cărui prejudiciu este estimat la 5 milioane de lei.

Angajaţii, marea majoritate artişti în cadrul ONRI şi membri ai sindicatului Artis, sunt decişi să demareze începând de săptămâna viitoare proteste zilnice în faţa sediului instituţiei. “Astăzi ne aflăm în curtea instituţiei pentru a ne exprima indignarea cu privire la revenirea lui Beatrice Rancea în funcţie. Urmează să facem toate diligenţele pentru ca începând de săptămâna viitoate să demarăm o serie de proteste. Cerem ministrului Culturii să clarifice situaţia de la Iaşi, cerem evaluarea de urgenţă pe 2020 a doamnei Rancea, vrem să se intre o dată pentru totdeauna în normalitate”, a declarat Marius Aftaragaci, preşedintele Sindicatlui Artis.

Nemulţumiţi de revenirea în funcţie a lui Beatrice Rancea, artiştii cer demiterea acesteia. „Este o stare de şoc. Noi nu putem contesta ridicarea controlului judiciar. Este decizia instanţei. Numai că decizia ministerului a fost total neinspirată. Ne aşteptăm ca domnul ministru să facă cât mai curând evaluarea doamnei Rancea pentru anul anterior, şi să facă o evaluare obiectivă, cu membrii comisiei de evaluare, oameni cu coloană vertebrală şi profesionişti, care să cântărească întreaga activitate şi elementele care au dus la ancheta declanşată de DIICOT la 1 martie. Mă adresez autorităţilor locale să ia atitudine şi să iasă în public să ne apere pe noi artiştii. Mă adresez şi societăţii civile ieşene (…) să ne sprijine. Am demonstrat că doamna Rancea nu trebuie să fie în fruntea noastră. Nu avem nevoie de un manager, nu avem nevoie de un astfel de om care timp de 10 ani a distrus vieţi, a furat banii statului. Cultura ieşeană a fost grav afectată şi murdărită de aceste manifestări de natură penală, după cum reiese din ancheta penală. În istoria culturii ieşene din ultimii 65 de ani nu s-a pomenit ca o instituţie de anchetă să ridice managerul cu duba şi să-l ducă la interogatoriu”, a declarat Aurel Balae, vicepreşedintele Sindicatului Artis.

Citește articolul integral pe Ziarul de Iași

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ștefan Mandachi și-a cerut scuze fanilor săi pentru că l-a votat pe Călin Georgescu | Aktual24

Ștefan Mandachi și-a cerut scuze fanilor săi pentru că...

Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte PSD

Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte PSD....

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...