Există momente în istoria economiei globale în care realitatea devine imposibil de cosmetizat. Războiul dintre SUA – Israel și Iran este unul dintre ele. Nu doar prin implicațiile sale militare sau geopolitice, ci prin brutalitatea cu care expune o arhitectură economică cinică: conflictul ca generator de profit.
În prima lună de război, primele 100 de companii petroliere și de gaze au generat peste 30 de milioane de dolari pe oră. Pe oră! Tradus la scară lunară, înseamnă aproximativ 23 de miliarde de dolari. Dacă prețul petrolului rămâne în jurul pragului psihologic de 100 de dolari / baril, anul 2026 s-ar putea închide cu 234 de miliarde de dolari profit pentru industria petrolieră. Nu vorbim despre o deviație statistică, ci despre o regularitate: criza este monetizată sistematic.
Cine câștigă? Aceiași actori consacrați ai oligopolului energetic global. Saudi Aramco domină clasamentul, urmată de conglomeratele energetice rusești și de marile companii occidentale. Este o geografie a profitului care traversează liniile de front. În timp ce sancțiunile occidentale încearcă să izoleze Rusia, fluxurile de numerar din petrol continuă să alimenteze bugetul Kremlinului cu sute de milioane de dolari zilnic. Războiul din Ucraina nu este doar un conflict militar, ci și un derivat indirect al pieței energetice globale.
În contrapondere, consumatorii plătesc nota de plată. Prețuri mai mari la combustibili, facturi energetice în creștere, inflație persistentă. Statele reacționează previzibil: reduc taxe, compensează și subvenționează prețuri. Dar aceste măsuri au un cost fiscal direct. Fiecare cent scăzut la pompă este un cent mai puțin pentru infrastructură, sănătate sau educație. Uniunea Europeană, de exemplu, a acumulat deja o factură suplimentară de zeci de miliarde de euro pentru combustibili fosili de la începutul conflictului.
Ironia nu este doar morală, ci structurală. Sectorul care a frânat decenii la rând tranziția energetică și politicile climatice este același care capitalizează astăzi instabilitatea geopolitică. Iar această instabilitate nu este marginală. Potrivit evaluărilor internaționale, actualul conflict reprezintă unul dintre cele mai severe șocuri de ofertă din istoria pieței energetice: scăderi de două cifre în fluxurile globale de petrol și gaze naturale lichefiate, perturbări logistice majore, blocaje în infrastructură critică.
Citește și: 30 de milioane de dolari pe oră: boom-ul profiturilor în plin conflict în Iran
Efectele se propagă rapid în economie. Nu este doar o problemă de preț, ci de disponibilitate. Rafinării care operează sub capacitate, deficit de produse rafinate, lanțuri de aprovizionare fracturate. De la combustibil pentru aviație până la materii prime pentru industria chimică și tehnologică, totul devine mai scump și mai rar. În mod inevitabil, aceste tensiuni se transmit în inflație, în așteptările piețelor și în condițiile financiare globale.
Discursul recent al directoarei Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, descrie exact această dinamică: un șoc global, dar asimetric. Țările importatoare de energie, adică majoritatea covârșitoare, sunt cele mai vulnerabile. Cele cu spațiu fiscal limitat sunt împinse către alegeri imposibile: stabilitate macroeconomică sau protecție socială. Nu le pot avea simultan fără costuri severe.
Reacția politicilor publice este prudentă în mod justificat. FMI avertizează împotriva reflexelor protecționiste: controlul prețurilor, restricții la export și intervențiilor fiscale haotice. Acestea nu fac decât să amplifice dezechilibrele. În schimb, recomandarea este clară: sprijin țintit pentru cei vulnerabili și menținerea semnalelor de preț. Cu alte cuvinte, piața trebuie lăsată să transmită durerea pentru a corecta cererea.
Dar aici apare paradoxul politic. Cum explici cetățeanului că trebuie să plătească mai mult pentru a stabiliza piața, în timp ce companiile energetice raportează profituri record? De aici și presiunea crescândă pentru impozitarea profiturilor excepționale. Argumentul este simplu: dacă războiul produce câștiguri economice neanticipate, o parte din acestea trebuie redistribuite pentru a amortiza șocul social.
Pe termen lung însă, problema nu este fiscală, ci structurală. Dependența de combustibili fosili devine o vulnerabilitate strategică majoră. Nu doar climatică, ci geopolitică și economică. Fiecare criză confirmă același lucru: securitatea energetică nu poate fi construită pe piețe volatile și pe resurse concentrate geografic.
Investițiile în energie regenerabilă nu mai sunt doar o opțiune de mediu, ci o strategie de securitate națională. Adică trebuie să ne îndreptăm spre diversificarea surselor, electrificarea consumului, dezvoltarea capacităților locale pentru a ajunge la autosuficiență energetică individuală / locală / regională. Acestea sunt instrumentele reale de reducere a riscului sistemic. În lipsa lor, ciclul se va repeta: criză, creștere de prețuri, profituri excepționale ale companiilor energetice, intervenții fiscale și, din nou, criză.
Războiul actual nu a creat acest model. L-a făcut doar vizibil. Iar întrebarea esențială nu este cine profită, răspunsul fiind deja evident, ci dacă sistemul global are capacitatea politică de a-l schimba. Pentru că, în forma sa actuală, energia nu mai este doar o marfă. Este un multiplicator de instabilitate și, simultan, cel mai profitabil activ al haosului.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
