România se află în contratimp cu Ungaria: în timp ce Bucureștiul se pregătește de un nou moment 2012, adică de eliminarea unui politician reformist, Ungaria tocmai se debarasează de regimul iliberal.
La peste o săptămână după ce partidul Tisza condus de Péter Magyar a măturat practic aparent invincibilul Fidesz al lui Viktor Orbán, constatăm cu tristețe că în România doar o parte a mass-mediei și a societății civile a salutat evenimentul, în timp ce clasa politică s-a chinuit să nu-și arate iritarea. De fapt, singurul politician entuziasmat de schimbarea spectaculoasă de regim din Ungaria a fost liderul USR, Dominic Fritz, care a salutat revenirea Ungariei „acasă”, în Europa, adăugând că maghiarii „au ales speranța în locul fricii de dușmanii croiți de propaganda de tip rusesc” și „și-au luat democrația înapoi”. În rest, gheață la mal, cu câteva corecții scremute.
Astfel, după ce a felicitat, pe X, Tisza și pe Péter Magyar pentru „o victorie clară”, președintele Nicușor Dan și-a temperat entuziasmul ulterior, la Europa FM, sugerând că Péter Magyar ar fi, de fapt, reprezentantul publicului ungar „național-suveranist”, deși „se definește ca proeuropean”. Ceva asemănător, exprimat mai dur, spusese și Traian Băsescu. Deși este liderul unui partid membru în PPE, ca și Tisza, premierul Ilie Bolojan l-a sunat pe Magyar abia miercuri, 15 aprilie, dar măcar a stat de vorbă cu el și l-a invitat la București. PSD, preocupat cu eliminarea premierului Bolojan, a ignorat evenimentul – poate și pentru că, de fapt, Viktor Orbán le fusese bun prieten, iar iliberalismul său, un model de urmat. Despre felicitările tardive ale liderului UDMR, Kelemen Hunor, nici nu mai merită să vorbim, după ce Péter Magyar a acuzat fără menajamente UDMR că a participat la campania de minciuni dusă de Fidesz împotriva sa. Amintim că, deși UDMR este coleg cu Tisza în PPE, formațiunea nu s-a jenat să susțină un membru al Patrioților eurosceptici, ca Fidesz, cu liderii săi dovediți a fi agenți ai Moscovei. Ca să nu mai spunem că politicile Fidesz ar fi trebuit să convingă un partid democratic european, cum se pretinde UDMR, că nu este cazul să-l susțină. Dar, ce să-i faci, așa se întâmplă când nu ai nici fler, nici caracter.
România se află deci din nou în contratimp cu Ungaria: în timp ce Bucureștiul se pregătește de un nou moment 2012, adică de eliminarea unui politician reformist onest, cu toate limitele sale, Ungaria tocmai se debarasează de regimul iliberal, corupt, xenofob și antisemit, care a adus țara la sapă de lemn, sifonând fondurile europene spre companiile oligarhilor lui Orbán până când UE i-a blocat accesul. Or, PSD și amicii săi exact un astfel de regim vor să restaureze.
Continuarea, în Revista22.ro
Citește și: Péter Magyar și noua politică a Ungariei în Ardeal
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



